Un loc încărcat de istorie ar putea fi readus la viață. La Dăbâca au fost alocați 15.000 de lei pentru un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea cetății din localitate.

Proiectul de amenajare a ruinelor Cetății Dăbâca se va putea desfășura, însă, abia după ce va fi rezolvată situația juridică a terenului.
„Cetatea Dăbâca este datată din secolul IX-X, are o importanță istorică deosebită și asta crează un potențial clar și un interes absolut de a fi vizitată. Implicit, va avea un impact deosebit. Mi-aș dori să putem să o punem în circuitul turistic, să avem ce arăta, eventual recondiționăm, asta specialiștii vor spune. Acum lupt pentru a pune terenul în domeniul public, ca să putem demara lucrările. În exteriorul cetății este un platou foarte frumos unde ar putea să fie o zonă de agrement”, a declarat primarul localității, Emil Cioban.
Cetatea de la Dăbâca are formă inelară și era compusă din patru incinte fortificate, cu un diametru total de 600 de metri.
Ioana Pîrlea