Clujenii care se simt singuri, triști sau deprimați, pot să discute gratuit cu psihologi.
Ședințele sunt oferite în perioada 20-24 ianuarie, în cadrul celei de-a treia ediții a campaniei #BlueMondayRomania, care aduce în prim plan în această perioadă a anului discuția despre depresie, iar înscrierile se fac la adresa web https://rb.gy/jlsewp.
În România, peste 2 milioane de persoane suferă de depresie, potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății.
Din 2005, în fiecare an, cea de-a treia zi de luni a lui ianuarie e numită Blue Monday – Lunea cea tristă. Conceptul vine de peste ocean și are de-a face cu o stare generală proastă cauzată, în special, de trecerea sărbătorilor de iarnă și întoarcerea la muncă.