Toate școlile din Cluj-Napoca vor avea platforme îngropate de colectare selectivă a deșeurilor

Toate școlile din Cluj-Napoca vor avea platforme îngropate de colectare selectivă a deșeurilor. Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, în ședința Consiliului Local de ieri.

Autoritățile au organizat recent licitația pentru cumpărarea a 200 de astfel de platforme, iar o parte dintre acestea urmează să fie amplasate în școli și licee. Deși în cazul unor instituții de învățământ există probleme juridice sau tehnice, realizarea investițiilor din școli este o prioritate a administrației.

„Sperăm ca într-un an de zile, o să ne grăbim, într-un an de zile să fie puse la școlile la care avem posibilitatea tehnică și îndeplinim condițiile legale. Școlile vor reprezenta prioritate zero, fiindcă de la școli începe foarte mult și educația copiilor care merg și zic părinților, bunicilor și considerăm că este un punct sensibil, care trebuie rezolvat prioritar”, spune șeful Direcției Ecologie Urbană și Spații Verzi din Primăria clujeană, Viorel Pleșa.

Amplasarea platformelor care permit colectarea selectivă în școli trebuie dublată de informații, pe care copiii să le primească la cursuri.

„E o chestiune utilă, necesară și trebuie să ajungă și la noi în țară, faptul că începe de la cei mici cred că este ok. E nevoie ca fiecare copil să fie educat de mic, pentru a se ajunge la ceea ce ne dorim cu toții, pentru că e o chestiune de educație și nimic mai mult. Cred că este suficient dacă la orele de dirigenție li se aduce aminte, li se spune copiilor ceea ce este necesar”, a declarat Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar al Județului Cluj.

Platforme subterane de colectare a deșeurilor funcționează deja în cinci școli și licee din Cluj-Napoca. Investiția într-o unitate de acest fel este de peste 46.000 de lei.

Citește și: Primăria Cluj-Napoca va amplasa încă 200 de platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere

Ne poți asculta și aici: