Tot mai mulți străini aleg să se stabilească la Cluj. Cei mai mulți vin la studii sau să muncească

Numărul străinilor care locuiesc in Cluj a crescut, în cursul anului trecut, cu aproape 30%. Numai în 2017, 1.929 de persoane din străinătate au ales să se stabilească în județul Cluj, arată datele Serviciului pentru Imigrări.

Mataz a plecat din Siria mai întâi în Grecia și apoi în România

În luna iunie a acestui an, la Cluj locuiau aproape 8.900 de străini, dintre care 66,7% sunt cetățeni europeni, cei mai mulți din Franța, Italia, Germania, Ungaria și Spania. Majoritatea celor care provin din afara spațiului Uniunii Europene, în număr de aproape 3.000, sunt din Republica Moldova, Tunisia, Israel sau Maroc.

La studii, la muncă sau refugiați

Conform reprezentanților Serviciului pentru Imigrări, cei mai mulți străini vin la Cluj pentru studii, pentru a munci sau pentru că au deja un membru al familiei stabilit aici.

Este și cazul lui Mujgan Musavi, care a venit aici acum trei ani pentru a studia medicina. „În prima zi când am ajuns aici am fost foarte fericită pentru că a fost prima dată când am călătorit afară din țara mea și am venit într-o țară din Europa și m-am simțit foarte bine. Am vrut să vin aici și să învăț. România e frumoasă și are o cultură diferită față de țara mea, iar oamenii sunt amabili”, povestește Mujgan, o tânără de 31 de ani din Afganistan.

Mataz este refugiat și vine din Damasc. El muncește ca bucătar în Cluj, unde trăiește de un an și jumătate împreună cu soția și copiii. „Am găsit de lucru și apartament repede. Copiii mei merg la școală și la grădiniță. Soția mea poartă eșarfe pe stradă și nu e nicio problemă. E foarte bine în România. Sunt oameni cu inimă curată, frumoși, prietenoși și nu există diferențe între albi, negri, musulmani și mai ales față de refugiați. Eu sunt refugiat”, spune tânărul sirian, în vârstă de 31 de ani. El povestește că a fugit din calea războiului mai întâi în Grecia, unde a rămas șase luni. Apoi a ajuns în România, unde a început o nouă viață.

Ajutați să se integreze

Pentru a se putea integra mai bine pe piața muncii sau în societate, în România străinii sunt ajutați și îndrumați de organizații care se ocupă de apărarea drepturilor cetățenilor. Directorul Ligii Apărării Drepturilor Omului din Cluj, Ana Ludușan, afirmă că, anual, organizatia ajută peste 140 de străini din afara Uniunii Europene, dar și peste 20 de familii.

„Pe cetățenii europeni îi considerăm egali cu cetățenii români, deci au aceleași drepturi, dar considerăm că cei care vin din afara UE sunt mai vulnerabili și nu au aceleași drepturi ca și cetățenii români. Acum, motivele lor de ședere în România sunt foarte diverse: de la studii, muncă, căsătorii cu cetățeni români, misiune academică sau de cercetare, misiune religioasă, voluntariat. Tot ce poate să însemne și este în catalogul procedurii legate de ședere în România”, susține Ana Ludușan.

În luna iunie a acestui an, la Cluj, locuiau aproape 8.900 de străini, dintre care 66,7% sunt cetățeni europeni. Majoritatea non-europenilor stabiliți la Cluj, în număr de aproape 3.000, vin din Republica Moldova, Tunisia, Israel sau Maroc.

Raportat la populația totală a județului Cluj, care este, conform INS, de aproximativ 730.000 de locuitori, procentul străinilor rămâne, totuși, relativ mic, respectiv sub 1,2%.

Clujenii, cei mai toleranți europeni

Potrivit celui mai recent Eurobarometru, publicat de Eurostat, clujenii sunt printre cei mai toleranți europeni. Studiul a analizat cum văd europenii prezenţa străinilor. În cinci oraşe, majoritatea respondenţilor au fost de acord că prezenţa străinilor este bună pentru oraş. Cel mai ridicat nivel se înregistrează în Cluj-Napoca (91%) şi Copenhaga (90%), iar cel mai scăzut în Istanbul (55%), Atena şi Torino (toate cu 53%) şi Ankara (52%).

Numai cetățenii din șapte orașe europene au fost de acord în proporție de peste 70% că străinii sunt bine integraţi în localitatea lor. Cel mai ridicat procent de cetăţeni care au fost de acord cu această afirmație se înregistrează în Zagreb (77%) şi Cluj Napoca (73%).

Text și foto: Cristina Năstasă

Ne poți asculta și aici: