“U” Cluj, debut cu victorie în Liga 2

Fotbaliștii de la “U” Cluj au câștigat cu 2-0 primul meci disputat în Liga 2, împotriva celor de la Metaloglobus București.

Debut cu victorie pentru U Cluj în Liga 2

Golurile clujenilor au fost marcate de George Florescu și Cristian Gavra. „Am fost mai bine organizaţi din punct de vedere tactic, am construit şi am încercat să ajungem la poartă. Cred că am făcut un meci mai slab în repriza secundă, dar e abia începutul campionatului şi e important ca jucătorii să capete încredere în ei. Până la urmă victoriile îţi dau încredere, entuziasm, chiar dacă nu vin în urma unui joc convingător. Va fi greu să promovăm, pentru că în Liga 2 sunt echipe bune, care au făcut investitţii, cu antrenori experimentaţi. Trebuie să creştem de la joc la joc, să dăm tot ce avem mai bun”, a declarat antrenorul Universitățíi, Adrian Falub, citat de site-ul oficial al echipei.

Partida dintre “U” Cluj și Metaloglobus București s-a disputat pe stadionul Trans-Sil din Târgu Mureş, deoarece Cluj Arena a găzduit festivalul Untold.

În următoarea etapă, “U” Cluj va juca în deplasare la Chindia Târgoviște.

Sursa foto: Lucian Marius Jucan/fcuniversitateacluj.ro

Te-ar mai putea interesa