UBB, cea mai bună universitate din România pentru al treilea an consecutiv

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă și în acest an primul loc în Metarankingul Universitar realizat de asociația Ad Astra a Cercetătorilor Români.

UBB se află pe această poziție pentru al treilea an consecutiv.

„Trei sunt criteriile relevante. Este vorba de partea de predare și cercetare, adică în ce măsură, de exempu, studenții sunt mulțumiți de actul didactic și în ce măsură cei care predau sunt calificați. A doua componentă se referă la indicatori de cercetare, cum ar fi publicații iternaționale, patente, alte lucruri care țin de granturi câștigate. A treia acoperă partea de relație cu societate, cum ar fi componenta de inovare sau relația cu industria”, a declarat pentru EBS Radio prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil cu cercetarea, competitivitatea-excelența și publicațiile științifice.

Metarankingul Universitar 2018 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group numiţi în anul 2016 de ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării, având rolul de a reuni într-un sistem unitar diversele sisteme de clasificare internațională a universităților, pentru a avea o imagine mai robustă și comprehensivă asupra performanței universitare, arată cei de la UBB.