Un milion de lei pentru racordarea la rețeaua de gaz a școlii și grădiniței din Someșul Rece

Un milion de lei au fost alocați de consilierii județeni pentru racordarea la rețeaua de gaz a școlii și grădiniței din Someșul Rece, din comuna clujeană Gilău.

Peste 130 de copii urmează cursurile celor două unități, iar condițiile de încălzire sunt în prezent precare, spun autoritățile. Pentru ca unitățile de învățământ să fie racordate este nevoie de extinderea rețelei de gaz din Gilău spre Someșul Rece. Astfel, banii alocați ieri de consilierii județeni din fondul de rezervă al județului vor fi folosiți și în acest scop. Extinderea rețelei, inițiată deja de un grup de locuitori ai comunei, permite racordarea la gaz a aproximativ 600 de locuitori din Someșul Rece, spune primarul din Gilău, Dumitru Sfârlea.

Edilul este însă sceptic că banii vor putea fi cheltuiți în acest an. „Este vorba de extinderea rețelei de gaz din Gilău până în Someș și bineînțeles că de acolo se va racorda și școala și grădinița. Dar, să dea Dumnezeu să mint, în acest an nu se vor putea cheltui. Vă spun ca un om cu experiență, cetățenii nu au nici studiul de fezabilitate terminat, d-apoi făcute licitațiile, ori noi dăm acești bani pe lucrări executate fizic”, a declarat, pentru EBS Radio, Dumitru Sfârlea.

Școala și grădinița din Someșul Rece aparțin de Liceul Gelu Voievod din Gilău. În acest an, Consiliul Județean alocă 200.000 de lei și pentru racordarea la rețeaua de apă a școlii din Beliș.

Ne poți asculta și aici: