Voleibalistele de la „U” NTT Data Cluj joacă sâmbătă în faza a II-a a Cupei României

Voleibalistele de la „U” NTT Data Cluj joacă sâmbătă primul meci din acest an, o partidă care contează pentru faza a II-a a Cupei României.

Clujencele vor juca în Sala Sporturilor „Horia Demian” împotriva formației CSM București sâmbătă, 12 ianuarie, de la ora 12.00.

Prețul unui bilet este de 10 lei, în timp ce studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere, iar elevii au acces gratuit pe baza carnetului de elev.

În această fază a competiției se vor mai disputa încă trei partide (Dinamo București-CSM Târgoviște, CSM Lugoj-Știința Bacău, CSU Belor Galați-CSM Volei Alba Blaj), data de desfășurare fiind 16 ianuarie, informează site-ul oficial al clubului clujean.

Sursa foto: u-cluj.ro/Marius Jucan