Ce poate aduce în plus o craniotomie de cinci ore? Un miniconcert acustic susţinut chiar de către pacient. Un bărbat din Plymouth a cântat la chitară în timp ce era supus unei operații pe creier.

Tată a cinci copii, Paul Welsh-Dalton, în vârstă de 44 de ani, suferea de afazie și dureri de cap și a fost internat la spital după o criză epileptică suferită acasă. Medicii au descoperit o masă pe creierul său și au diagnosticat un tip rar de tumoare cerebrală malignă – oligodendrogliom.
Bărbatul a fost supus unei operații pentru a i se extirpa o tumoarea cerebrală de mărimea unui kiwi. Până aici nimic spectaculos. Însă echipa medicală de la Spitalul Derriford din Plymouth l-a încurajat să cânte la chitară pentru a-i putea monitoriza activitatea cerebrală.
În timpul craniotomiei de cinci ore, chirurgii au îndepărtat 98% din tumora de 4 cm, iar Paul a interpretat trei melodii – „Good Riddance (Time Of Your Life)” de Green Day, „Tribute” de Tenacious D și „Wonderwall” de Oasis.
Operația a fost un succes și, deși tumora sa în stadiul trei a fost clasificată ca fiind terminală, lui Paul i s-a acordat mai mult timp.
„Ne-am întâlnit cu chirurgul care a efectuat operația și tocmai am menționat în prima întâlnire cât de importantă este chitara pentru mine – cânt de 30 de ani. El a spus doar: «Adu chitara cu tine și vom vedea dacă o putem integra»”, a spus pacientul, citat de classicfm.com.
Faptul că l-a ținut pe Paul treaz și cântând la chitară pe tot parcursul operației a însemnat că medicii au putut verifica în permanență cum munca lor îi afecta vorbirea lui Paul și capacitatea de a-și mișca mâinile – la un moment dat în videoclip, un chirurg îi cere să arate că poate cânta la chitară folosind toate degetele.
„A cânta la chitară în timp ce eram operat la creier a fost o experiență atât de suprarealistă”, a mai spus Paul.
Soția sa, Tiff, a spus: „Când e treaz, chirurgul poate apăsa pe creierul lui Paul și poate ști dacă a mers prea departe, plus vorbirea lui Paul și capacitatea sa de a-și mișca mâinile sunt un bun indicator al oricăror zone care sunt afectate în timpul operației.”
Ilona Farkas