O adaptare pentru scenă a filmului ”Purple Rain” din 1984, în care a jucat Prince, va debuta pe Broadway în 2027, conform Variety. Musicalul va fi pus în scenă la Majestic Theatre, unde, începând cu 12 martie, vor avea loc mai multe reprezentanţii de avanpremieră, înainte de premiera oficială programată pentru 12 aprilie 2027.

“Prince este, fără îndoială, unul dintre cei mai rari și mai străluciți muzicieni pe care i-am avut vreodată. Ceea ce a realizat cu «Purple Rain» în 1984 — piesa, albumul și filmul — este o dovadă a artei de a crea muzică și o demonstrează la cel mai înalt nivel. Va fi la fel de captivant pentru publicul de astăzi cum a fost atunci când am ascultat pentru prima dată aceste melodii pe casetofoanele noastre”, a declarat producătorul Orin Wolf, potrivit sursei citată.
„Purple Rain” va fi regizat de Saheem Ali („Buena Vista Social Club”), după un libret semnat de dramaturgul și scenaristul Peter Duchan („Dogfight”). Echipa muzicală este condusă de Jason Michael Webb („MJ the Musical”), iar coregrafia este realizată de Ebony Williams. Bobby Z și Morris Hayes, care au colaborat ani la rând cu Prince ca membri ai trupei și colaboratori muzicali, sunt consultanți muzicali ai producției.
Adaptarea scenică include peste 20 dintre cele mai cunoscute hituri ale lui Prince, printre care „When Doves Cry”, „I Would Die 4 U”, „Take Me With You” și „The Beautiful Ones”.
Musicalul a fost prezentat pentru prima dată în 2025 la istoricul State Theatre din Minneapolis, administrat de Hennepin Theatre Trust, orașul în care s-a născut superstarul.
Lansat în 1984, „Purple Rain” a marcat debutul cinematografic al lui Prince. Pe lângă succesul de box office, coloana sonoră a filmului a câștigat două premii Grammy, trei American Music Awards, două Brit Awards și un premiu Oscar pentru cea mai bună coloană muzicală originală.
Albumul a rămas pe primul loc în clasamentul Billboard 200 timp de 24 de săptămâni.


