“Albumul alb”, o raritate vândută la “suprapreţ”

Un album al trupei “The Beatles” dăruit de George şi Pattie Harrison unui prieten a fost vândut la licitaţie cu suma de 10.000 de lire sterline. Discul de vinil, extrem de rar, este supranumit ”Albumul Alb” datorită culorii copertei sale, iar numele The Beatles apare imprimat în relief alături de numărul de serie 0000012.

Sursa foto: rollingstone.com

“Foarte puţine copii ale acestui album cu un număr de serie atât de mic au ajuns pe piaţă”, se arată în descrierea de pe site-ul casei de licitaţii specializată în suveniruri. Coperta simplă a discului, de culoare albă, a fost creată de artistul pop Richard Hamilton.

Discul este însoţit de o scrisoare în care vânzătorul povesteşte, potrivit DPA, cum s-a împrietenit cu George Harrison, chitaristul principal al trupei The Beatles.
“În anii 1960, eram fotograf de modă în Londra. O ştiam pe Pattie Boyd de ceva vreme şi eram în apartamentul ei din apropierea Hyde Park Corner într-o seară din 1964. Telefonul a sunat, am răspuns eu, şi era George Harrison care suna din Statele Unite, unde era în turneu cu The Beatles”, a dezvăluit autorul scrisorii.
Acesta au devenit prieteni, iar într-una din desele lor întâlniri, George Harrison a adus câteva copii ale lui ‘White Album’ şi i-a oferit una dintr copii care datează din 1968.
Mai mult, prietenia dintre aceştia a fost atât de strânsă, încât, potrivit notei, muzicianul i-a dăruit la un moment dat şi o chitară cu 12 corzi şi o husă şi i-a făcut o vizită la domiciliu alături de John Lennon şi Paul McCartney.
Discul include 30 de piese printre care hiturile ”Ob-La-Di, Ob-La-Da”, ”Blackbird” şi ”While My Guitar Gently Weeps”.

Ne poți asculta și aici: