Ce rochie a purtat mireasa lui Jeff Bezos

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos (61 ani), şi jurnalista Lauren Sanchez (55 ani) s-au căsătorit vineri seara, într-o ceremonie fastuoasă la care au participat oameni bogaţi şi faimoşi, pe o insulă din Veneţia. La balul din această seară, invitaţii vor avea parte de un recital extraordinar susţinut de cântăreaţa Lady Gaga.

Sursa foto: vogue.com

Cina de nuntă a fost pregătită de chef Fabrizio Mellino, de la restaurantul Quattro Passi distins cu trei stele Michelin. Printre specialităţile gústate de invitaţi s-au numărat pizza, paste şi un desert cu lămâie,ricota şi pară de la Sal de Riso, după cum scrie presa italiană.  Felul principal ar fi fost însă Spaghetti alla Nerano – o reţetă de familie cu dovlecei prăjiţi şi brânza aromată Provolone del Monaco.
Tortul a fost realizat de cofetarul francez Cedric Grolet.
Mireasa Sanchez a postat o fotografie cu petrecerea de nuntă pe contul ei de Instagram, însoţită de o inimă roşie: cei doi miri radiind de fericire într-o grădină, înconjuraţi de aproximativ 200 de invitaţi, între care numeroase vedete.

Miliardarul american a purtat un smoking negru cu papion, în timp ce mireasa Lauren a purtat o rochie sirenă concepută de Dolce & Gabbana, ”cu gât înalt, finisată cu 180 de nasturi acoperiţi cu şifon de mătase şi un voal din tul şi dantelă, inspirat de cel purtat de Sophia Loren în filmul Houseboat din 1958”. La această rochie a asortat un voal alb clasic.
Conform relatărilor din presă, Sanchez a pregătit 27 de rochii pentru festivităţile exclusive şi probabil exorbitant de scumpe, care vor continua până duminică, scrie dpa.
***

În această seară va avea loc un bal grandios, iar cea care va anima petrecerea va fi celebra cântăreaţă Lady Gaga. ***

Invitaţii sunt printre cei mai cunoscuţi şi/sau mai bogaţi şi influenţi oameni ai planetei: fiica preşedintelui SUA, Ivanka Trump, Leonardo di Caprio, Kim Kardashian, Kendall şi Kylie Jenner, superstarul fotbalului american Tom Brady, prezentatoarea TV Oprah Winfrey şi Bill Gates, dar şi Orlando Bloom, Barbra Streisand, Mick Jagger şi Elton John.

În ciuda protestatarilor care s-au revoltat împotriva acestei nunţi, impactul economic este de aproape un miliard de euro, autorităţile locale sprijinind în mod constant alegerea miliardarului de a se căsători la Veneţia.

 

Ne poți asculta și aici: