Sezonul turistic din Transilvania se deschide weekendul viitor cu o serie de evenimente “HAI în Coline”. Sâmbătă, 28 martie, şi duminică, 29 martie, vizitatorii sunt invitaţi să descopere regiunea prin intermediul naturii, gastronomiei locale şi întâlnirilor cu oamenii locului.

Timp de două zile, vizitatorii sunt invitaţi să descopere Colinele Transilvaniei prin drumeţii, mese pregătite în gospodării, vizite în sate cu patrimoniu săsesc şi întâlniri cu meşteşugari şi iniţiative locale care contribuie la revitalizarea comunităţilor rurale.
„HAI în Coline este o invitaţie de a descoperi Transilvania aşa cum este ea trăită de comunităţile locale: cu timp pentru natură, pentru poveşti şi pentru mesele împărtăşite cu oamenii locului. Prin acest weekend cu porţi deschise ne dorim să arătăm că turismul în Colinele Transilvaniei se construieşte împreună cu comunităţile şi că fiecare sat are o poveste care merită descoperită”, explică Cristina Iliescu, destination manager Colinele Transilvaniei.
Weekendul include plimbări ghidate prin coline, poteci prin pădure şi segmente din Via Transilvanica, însoţite de poveşti despre natură, peisaj şi oamenii locului.
**** Gastronomie locală
Partenerii locali care pregătesc diferite experienţe gastronomice includ un weekend întreg este dedicat gastronomiei şi descoperirilor locale (cu ofertă pentru weekend-ul 28-29 martie) la Bassen Pension – Bazna, degustări de brânză maturată de la Meşendorf la Meşendorf 65 (sâmbătă, 28 martie 2026) şi Critz Cross (duminică, 29 martie), descoperirea meniului de la Colina – Punct Gastronomic Local din

Vânători, lângă Sighişoara (sâmbătă, 28 martie), meniuri gândite pentru evenimente la The Dallas Barn tot lângă Sighişoara (sâmbătă, 28 martie), surprize dulci din partea Hanului Lolelor din Agnita (pe parcursul weekend-ului), brunch de primăvară organizat de Cincsor.Transilvania – Case de Oaspeţi (duminică, 29 martie), brunch de post la Copşa Mare 122, urmat de o invitaţie la o plimbare prin comunitate (duminică, 29 martie), şi o sărbătoare dedicată celor 10 ani petrecuţi de Viscri 32 – White Barn and Blue House cu vin şi lichiu (sâmbătă şi duminică, 28-29 martie).
Vizite în sate şi biserici fortificate
Participanţii vor avea ocazia să descopere patrimoniul săsesc al regiunii prin vizite în sate istorice şi biserici fortificate, însoţite de poveşti despre istoria locurilor şi despre modul în care aceste comunităţi au evoluat de-a lungul timpului. În acest weekend, sunt deschise publicului bisericile din Viscri (jud. Mureş), Saschiz (jud. Mureş), Biertan (jud. Sibiu), Curciu (jud. Sibiu), Agnita (jud. Sibiu), Cincu (jud. Sibiu) şi Cincşor (jud. Sibiu), conform programului de iarnă.
Oameni şi locuri: Atelierul de Sculptură by Cristian Creştincov din Gherdeal, unde se poate descoperi atelierul artistului (sâmbătă, 28 martie) şi Walking Tours Mediaş, unde Ioana Pătrăşcoiu invită publicul la un altfel de tur al oraşului Mediaş, sâmbătă, 28 martie, pe înserate.
În spiritul ospitalităţii locale, mai multe gazde îşi vor deschide curţile, grădinile şi colinele pentru vizitatori, oferind spaţii în care aceştia pot încetini ritmul, sta la masă cu gazdele şi descoperi atmosfera locurilor.

**** La Casa Regelui Charles III din Viscri pot fi vizitate exponatele permanente (cum e Florilegium inspirat din flora transilvăneană) sau expoziţiile temporare.
**** Ceainăria Tei din Saschiz a pregătit pentru weekend un „Tête-à-tête cu clătite”. “Vom aduce dulceață, siropuri și alte bunătăți de la Pivnița Bunicii, iar împreună le transformăm în clătite calde, servite pe îndelete, cu ceai bun, cafea și conversații fără grabă. Evenimentul face parte dintr-un weekend mai larg în Saschiz și împrejurimi, cu plimbări, opriri în gospodării locale și întâlniri cu oameni din sat. Dacă ajungi prin zonă, treci pe la noi. Ne găsești ușor, după mirosul de clătite și cafea”, îmbie organizatorii.


