Concert simfonic cu influenţe spaniole

Vineri, 14 iunie 2024, ora 19.00, la Colegiul Academic va avea loc un concert susţinut de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” sub bagheta dirijorală a maestrului Azim Karimov. Pe scenă va urca, în calitate de solist, violonistul Valentin Șerban.  În program vor fi lucrări de Édouard Lalo (Simfonia spaniolă pentru vioară și orchestră) şi Serghei Rahmaninov (Dansurile simfonice, op. 45).

Prezent anul trecut pe scena sălii Auditorium Maximum în cadrul unui recital cameral alături de pianistul Mihai Diaconescu, violonistul Valentin Șerban revine la Cluj-Napoca, în calitate de solist, de această dată, în cadrul unui concert simfonic alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, sub bagheta dirijorală a lui Azim Karimov. Concertul va avea loc vineri, 14 mai 2024, ora 19.00 la Colegiul Academic.

***

Simfonia spaniolă pentru vioară și orchestră a fost scrisă de Édouard Lalo în 1874, cu dedicație specială pentru violonistul Pablo Sarasate, având premiera la Paris la 7 februarie 1875. Deși poartă numele de „simfonie”, lucrarea este considerată astăzi, de muzicieni, un concert pentru vioară. Piesa conține motive spaniole pe întreg parcursul ei și, o dată cu ea, istoria muzicii a cunoscut o perioadă în care muzica cu tematică spaniolă a devenit o modă (ca un exemplu, Carmen de Bizet a avut premiera la o lună după cea a Simfoniei spaniole). Această compoziție a lui Lalo este una dintre cele mai des interpretate lucrări ale sale, alături de Concertul pentru violoncel în re minor. Foarte interesant este și faptul că, Simfonia spaniolă a constituit un punct de pornire în scrierea concertului pentru vioară a lui Ceaikovski.

Dansurile simfonice, op. 45, sunt o suită orchestrală în trei părți, lucrarea fiind terminată în luna octombrie a anului 1940. Creația reprezintă  ultima compoziție majoră a lui Rahmaninov și singura piesă scrisă în întregime în timpul șederii în Statele Unite.

Lucrarea este reprezentativă pentru stilul târziu al compozitorului, cu armoniile sale curioase și schimbătoare, cu accentul pus pe culorile individuale ale tonurilor instrumentale (evidențiat prin utilizarea saxofonului alto în dansul de deschidere). Lucrarea este remarcabilă prin utilizarea saxofonului alto ca instrument solo. Se pare că Rahmaninov a fost sfătuit în privința utilizării sale de către orchestratorul și compozitorul american Robert Russell Bennett. Compoziția include mai multe citate din lucrări precedente ale compozitorului rus, putând fi considerată drept o sinteză a întregii sale cariere de compozitor.

Începând cu stagiunea 2022/2023, Azim Karimov este dirijor și asistent muzical al directorului muzical general Vladimir Jurowski la Opera Bavareză de Stat. Actuala stagiune îi va prilejui carismaticului dirijor continuarea colaborării cu instituția mai sus amintită în producții precum Die Fledermaus, The Passenger, The Nose ș.a., dar și participarea la un turneu european cu orchestra operei din Germania, în calitate de asistent al lui Vladimir Jurowski. Printre angajamentele recente și trecute ale dirijorului rus se numără producții realizate fie la Opera Bavareză de Stat, fie în cadrul unor festivaluri precum cel al Orchestrei Filarmonice din Londra sau Festivalul d’Aix-en-Provence; de asemenea, Azim Karimov a participat la realizarea premierei mondiale a operei Fruit from the Bottom of the Vase de Besogonov la Festivalul Diaghilev. În același timp, Karimov și-a construit un renume pe plan internațional, devenind primul dirijor rus care a fost invitat să dirijeze la Festivalul Internațional al Studenților la Muzică de la Kyoto (Japonia).

Azim Karimov a fost dirijor șef al Orchestrei de Cameră „Entre Nous” din Moscova între anii 2017-20220 și al Orchestrei de Cameră din Moscova a Centrului Pavel Slobodkin între 2019-2020. Din 2020 a fost dirijorul Orchestrei Simfonice de Stat din Moscova, lucrând împreună cu directorul artistic Ivan Rudin. În timpul activității sale cu ansamblul, Karimov a luat parte la o serie de proiecte extrem de importante precum „Maratonul Beethoven”, „Beethoven. Toate simfoniile”, „Maratonul Ceaikovski”, ș.a. și altele. Sub conducerea muzicală a lui Azim Karimov au fost puse în scenă realizări simfonice ale operei lui Prokofiev – Romeo și Julieta, a basmului simfonic Sirena și basmului muzical Micul Mook. Pe parcursul ultimelor două stagiuni Azim Karimov a participat, de asemenea, la Festivalul Internațional de Muzică Ars Longa XX-XXl.

În calitate de dirijor asistent a lucrat cu Vladimir Jurowski, Mikhail Jurowski, Daniele Rustioni,

Martyn Brabbins. A participat la cursuri de măiestrie cu dirijorii precum Vasily Petrenko, Teodor Currentzis, Vasily Sinaisky, Howard Griffiths.

Azim Karimov a fost distins cu un premiu special la Concursul Internațional de Dirijat Antal Dorati din Budapesta (2018) și a câștigat titlul de laureat al Concursului Internațional pentru Dirijori de Operă și simfonici de la Almaty (2019).

***

Valentin Șerban este câștigătorul marelui premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu (ediția 2020/2021), după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, la Ateneul Român.

Valentin Șerban, în vârstă de 31 de ani, a obținut diploma de licență la Universitatea Transilvania din Brașov și a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici. A concertat în România, Franța, Germania, Austria și Italia. Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 și concert maestru invitat al Orchestrei Române de Tineret.

A început să studieze vioara la vârsta de șapte ani, în orașul său natal Brașov. La începutul educației sale muzicale, Valentin Șerban a luat lecții și a participat la masterclass-uri cu violoniști precum Valeriu Rogacev, Daniel Podlovschi, Maestro Ştefan Gheorghiu, Adam Han-Gorski, Maestro Ilarion Ionescu-Galaţi, Silvia Marcovici, Leonidas Kavakos, Ivry Gitlis, David Grimal, Mihaela Martin, Adam Han-Gorski, Arlette Bonamy, Alexandru Tomescu.

Este câștigătorul unor concursuri naționale și internaționale de vioară, cum ar fi Concursul Internațional Andrea Postacchini (Italia), Concursul Național Mihai Jora (România), Concursul Internațional Ștefan Ruha (România), Concursul Internațional În Memoria lui Enescu (România).

A cântat în săli faimoase de concerte cum ar fi Grande Salle Pierre Boulez – Philharmonie de Paris, Konzerthaus Berlin, Queen Elisabeth Hall în Antwerp, Ateneul Român, Opéra de Dijon, Le Volcan în Le Havre etc. și a fost pe aceeași scenă cu muzicieni renumiți, precum Alina Pogotskina, Alissa Margulis, Alexander Buzlov, Konstantin Heidrich, Claudio Bohorquez, Viviane Hagner, Diana Ketler, Răzvan Popovici, Aimo Pagin, Vladimir Mendelssohn, Philippe Graffin, Marius Ungureanu.

**

Biletele online la concert se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locul acestuia, în limita locurilor disponibile. La concertul de vineri este valabil abonamentul nr. 30.

Ne poți asculta și aici: