De-a lungul istoriei muzicii, duetele au avut un rol special în crearea unor momente emoționante, intense și memorabile. Când două voci se întâlnesc într-o armonie perfectă, rezultatul este adesea o experiență sonoră care trece dincolo de cuvinte. Fie că este vorba despre colaborări legendare între artiști consacrați sau despre descoperirea unor talente noi care se completează reciproc, duetele muzicale reușesc să aducă un plus de profunzime și emoție pieselor. Totuşi, sunt şi duete care şochează prin… nepotrivire.
Impactul duetelor din diverse genuri muzicale nu se resimte doar asupra publicului, ci uneori artiştii care colaborează îşi relansează carierele în momente cheie, când se află într-un con de umbră sau într-un blocaj din punct de vedere inspiraţional. Publicaţia “The Guardian” a realizat un top al duetelor pop din care s-au născut nu doar hituri memorabile, ci şi alăturări şocante de voci şi ritmuri:
- The Pogues – Fairytale of New York (ft Kirsty MacColl) (1988)
- Charli xcx and Lorde – The Girl, So Confusing Version With Lorde (2024)
Psihodramă în egală măsură și joc de rol care sparge al patrulea perete despre obsesia fanilor de a lega versurile pop de evenimentele din viața reală, este o dovadă fără echivoc a măiestriei autorilor săi asupra vedetei pop moderne și a tot ceea ce vine odată cu aceasta.
- Brandy and Monica – The Boy Is Mine (1998)
Imaginea negativă a piesei “The Girl Is Mine”, cu titlul similar al lui Michael Jackson și Paul McCartney, dar cu un aer iremediabil de efervescent. Brandy și Monica oferă cinci minute de ranchiună acidă și cu gheare în păr („nu ai cum să-l confunzi cu bărbatul tău – ești nebună?”) pe un ritm superb și antrenant al lui Rodney Jerkins.
- Nick Cave and the Bad Seeds + Kylie Minogue – Where the Wild Roses Grow (1995)
Duetul lui Cave din 1996 cu PJ Harvey și Henry Lee este magnific, dar „Where the Wild Roses Grow” are un factor suplimentar de improbabilitate. La momentul lansării, însăși ideea ca Kylie să înregistreze o baladă tristă alături de Nick Cave părea destul de remarcabilă, darămite cu rezultate atât de puternice.
- Bob Dylan and Johnny Cash – Girl From the North Country (1969)
Piesa “Girl From the North Country” a fost puternic reinventată în compania lui Johnny Cash, la şase ani distanţă după ce fusese inclusă pe un album al lui Bob Dylan. Mai lentă și mai tristă, acum sună incredibil de îngrijorată, ca și cum cei doi ar concura pentru a vedea cine poate suna cel mai abătut și mai îndurerat.
- Kenny Rogers and Dolly Parton – Islands in the Stream (1983)
Era post-disco a trupei Bee Gees, în care au compus cântece pentru alți artiști, oferă o multitudine de bogății, dar „Islands in the Stream” este bijuteria. Inițial, a fost un pastiș Motown destinat Dianei Ross, dar interpretarea country a lui Parton și Rogers este atât de definitivă, încât e greu de imaginat altfel.
- Queen and David Bowie – Under Pressure (1981)
Un duet în care vocile par să cânte melodii complet diferite – discursul plin de anxietate al lui Bowie, despre starea lumii, alternând cu vocea aerisită a lui Freddie Mercury – înainte ca acestea să revină brusc la aceeași pagină după două minute și jumătate, ducând la un final fantastic de puternic.
- Marvin Gaye and Tammi Terrell – You’re All I Need to Get By (1968)
E greu să alegi un favorit din succesiunea de duete fabuloase înregistrate de Gaye și Terrell: Ain’t No Mountain High Enough, California Soul, Ain’t Nothin’ Like the Real Thing. Dar gloriosul You’re All I Need to Get By – cu influențe gospel mai evidente decât piesele obișnuite de la Motown – este pur și simplu piesa decisivă.
- Pet Shop Boys with Dusty Springfield – What Have I Done to Deserve This? (1987)
1.Peter Gabriel and Kate Bush – Don’t Give Up (1986)
A întocmi o listă cu cele mai mari duete este o sarcină ingrată: chiar dacă te limitezi la rock și pop și excluzi artiștii pentru care duetele sunt înnăscute sau interne (deci fără Ashford și Simpson sau Sam și Dave și fără Don’t You Want Me), este o zonă vastă de restrâns. Alegerea unui hit de top este și mai ingrată, dar Don’t Give Up emană o putere emoțională extraordinară, legată de contrastul dintre disperarea și suferința absolută a lui Gabriel și expresiile răbdătoare ale iubirii necondiționate ale lui Bush: „Încă ne ai”; „Îți faci prea multe griji”. Faptul că acestea din urmă nu par să aibă deloc impact asupra primelor, o face devastatoare, dar de neuitat.
