Eroul naţional Avram Iancu a fost omagiat pe scena UNTOLD

Aseară, la UNTOLD, cel mai mare festival de muzică din România, a fost omagiat eroul național Avram Iancu în contextul comemorării a 200 de ani de la naşterea conducătorului revoluţiei românilor de la 1848 din Transilvania. Tinerii prezenţi la festival au cântat împreună cu Nicolae Furdui Iancu, Orchestra „Dor Transilvan” și Taraful „Codru de România”: “Deşteaptă-te, române!”, “Din Ţara Moţilor noi am venit”, “Dragu-mi-i mie să joc”.  

Momentul omagial de pe Cluj Arena a fost organizat de Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” în parteneriat cu Festivalul Untold cu scopul de a-l face cunoscut pe acest erou al neamului în rândul generaţiei tinere astfel încât Avram Iancu să rămână în conştiinţa colectivă a poporului român încă 200 de ani de acum încolo: „Nu vom ceda o plamă de pământ/ Chiar de vom intra-n mormânt/, Căci luptători de frunte suntem noi şi viţă de eroi”.

Astfel, tinerii prezenţi s-au arătat extrem de încântaţi de prestaţia artistului Nicolae Furdui Iancu, care a cântat “Deşteaptă-te, române!”, “Din Ţara Moţilor  noi am venit” şi Dragu-mi-i mie să joc, acompaniat de Orchestra „Dor Transilvan” și Taraful „Codru de România”.

Momentul dedicat eroului național Avram Iancu s-a încheiat cu dansuri populare româneşti pe un mixaj de muzică populară şi electronică, demonstraţia de virtuozitate aparţinând dansatorilor de la ansamblurile „Dor Transilvan” și „Mugur de Dor”.

*Sursa foto: Captură video Facebook

Ilona Farkas

Ne poți asculta și aici: