Fanii speră într-o revenire în forţă a formaţiei sud-coreene

Patru membri ai grupului BTS şi-au finalizat stagiul militar obligatoriu în cadrul armatei sud-coreene, sporind astfel speranțele fanilor că această trupă K-pop, foarte populară la nivel global, va reveni pe scenă, informează DPA. Artiștii RM, V, Jimin și Jungkook au petrecut 18 luni în armată, iar acum perspectiva unei reuniri ai celor şapte membri BTS este tot mai aproape. „Ne vom pregăti bine și vom împărtăși cu voi în curând veştile”, a transmis Jimin.

people.com

În Coreea de Sud, toți bărbații apți de luptă trebuie să efectueze serviciul militar obligatoriu, a cărui durată este cuprinsă între 18 și 21 de luni. Serviciul militar a amânat orice perspectivă de reunire a celor șapte membri ai trupei BTS, însă în 2025 acest lucru s-ar putea întâmpla.
Membrii grupului BTS au vârste în jurul pragului de 30 de ani, iar doi dintre ei au finalizat deja stagiul militar. În această săptămână au finalizat armata patru membri, iar rapperul Suga este așteptat să își încheie serviciul civil alternativ pe 21 iunie.

Jungkook a remarcat că au fost „o mulțime de momente de neuitat” în armată: „Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au susținut pe parcurs”.

Jimin a dat și o idee despre ce urmează pentru membrii trupei. „Acum că am finalizat stagiul, cred că e timpul să continuăm să schițăm imaginea pe care o aveam în minte pentru revenire. Ne vom pregăti bine și o vom împărtăși cu voi în curând”, a spus el. „Viața de militar nu a fost ușoară, dar sunt recunoscător pentru amintiri. Dacă vezi un soldat pe stradă, un gest cald poate însemna mult”, a concluzionat Jimin.

Conform Billboard Korea, Jimin a servit în fanfara militară din cadrul Diviziei a 5-a Infanterie, iar Jungkook și-a îndeplinit obligațiile în Divizia Baekma.

***

Formată în 2013, trupa BTS, al cărei nume în coreeană este Bangtan Sonyeondan (care se traduce aproximativ prin „Băieți antiglonț”), a fost nominalizată la cinci premii Grammy și a avut șase hituri pe primul loc în lista Billboard  Hot 100, inclusiv „Butter” și „Dynamite”, acesta din urmă rămânând 32 de săptămâni în topuri.

BTS cântă un amestec de pop, hip-hop și R&B – în mare parte în coreeană – devenind la un moment dat grupul cel mai ascultat pe Spotify.

BTS a pledat activ pentru problemele tinerilor, inclusiv printr-o inițiativă de sănătate mintală cu UNICEF.

Ne poți asculta și aici: