Lucrările la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”, în proporție de 85%

Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale „Iuliu Hațieganu” sunt realizate în proporție de 85%, potrivit reprezentanților primăriei Cluj-Napoca.

Proiectul prevede și construirea unui nou corp de clădire pentru extinderea capacității școlii cu 15 săli, pentru peste 400 de elevi.

Pe lângă sălile de clasă, noul corp de clădire (regim de înălțime de P+2E+Er+Etehnic) include și o bibliotecă dotată cu sală de lectură, o sală multifuncțională, spații de birouri pentru cadre didactice și spații de depozitare.
De asemenea, a fost instalat un ascensor pentru a crește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități.

La această școală se realizează și lucrări de reabilitare termică prin anvelopare, sistemul termoizolant fiind unul modern și eficient din punct de vedere energetic.

Valoarea lucrărilor de execuție trece de 8.500.000 de lei.

Ne poți asculta și aici: