Sâmbătă, 22 martie, clujenii sunt aşteptaţi la cea de-a patra ediție a Maratonului Bach, un eveniment organizat cu prilejul aniversării a 340 de ani de la nașterea marelui compozitor și organist german Johann Sebastian Bach. Maratonul Bach se va desfășura între orele 10:00 și 21:00, la Biserica Evanghelică-Luterană „Pietati” din Cluj-Napoca, intrarea fiind gratuită.

Aniversarea compozitorului J.S. Bach este marcată printr-o serie de concerte cu o tematică unică, după cum informează organizatorii: “Pe lângă lucrările marelui maestru baroc vom oferi și o selecție din creațiile fiilor săi. Totodată, la fel ca în fiecare an, alături de artiști consacrați din țară și din străinătate, ne vom bucura de prezența studenților și elevilor talentați ai instituțiilor de învățământ muzical din oraș”.
Ediția din acesta an a Maratonului Bach reunește muzicieni de mare calibru, precum şi studenți ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” și elevi ai Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”.
În programul Maratonului se remarcă concertele educative (ora 12:00) în limba română și maghiară pentru copiii din clasele I – IV, reluate după o pauză de un an şi concertul aniversar al ansamblului Baroque Transylvania, care sărbătorește 30 de ani de activitate.
Concertul extraordinar de închidere (ora 19:30) se anunţă unul de excepţie, în care vor fi interpretate lucrări pe instrumente de epocă: Cantata „Jauchzet Gott in allen Landen”, Concertul pentru oboi în Re minor și Brandenburgicele nr. II și IV.
** Programul complet al evenimentului se găsește aici: www.bachmaraton.ro**

Ziua premergătoare Maratonului va marca încheierea unui proiect de anvergură al comunității evanghelice clujene – restaurarea orgii baroce de la Chirpăr (județul Sibiu), construită în 1778 de Johannes Hahn. Parte a patrimoniului cultural transilvănean, orga și-a recăpătat structura originală și un acordaj autentic baroc.
Restaurarea instrumentului cu 10 registre a durat peste opt luni de zile şi a fost posibilă datorită fondurilor puse la dispoziție de Parohia Evanghelică-Lutherană și a donațiilor făcute de publicul meloman.
** Orga Hahn a fost instalată în Biserica Pietati, iar vineri, 21 martie, de la ora 18:00, va avea loc o slujbă de sfințire a instrumentului, urmată de un concert festiv.**
Ilona Farkas


