Numărul unic pentru urgenţe 112 a împlinit 20 de ani

Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) a devenit operațional la 11 februarie 2004 şi, în cei 20 de ani de funcţionare, s-a dovedit o modalitate simplă, eficientă și rapidă pentru alertarea serviciilor de urgență. În anul 2023, operatorii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) ai Serviciului de urgență 112 au preluat 10.489.979 de apeluri, din care doar 53,82% au reprezentat urgențe. Alertarea falsă şi apelarea abuzivă a numărului unic 112 se pedepseşte cu amendă contravenţională.

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/telecomunicatiispeciale

În urmă cu două decenii, numărul unic de urgenţă 112 a înlocuit numerele 955, 961 și 981 la care puteau fi apelate, în mod individual, agențiile specializate de intervenție, contribuind la gestionarea eficientă, coordonată și colaborativă a situațiilor de pericol din întreaga țară și la salvarea de vieți.

Sistemul 112 a țintit permanent noile tehnologii, standarde și practici tehnico-operaționale care ajută la salvarea de vieți, inclusiv utilizând metode avansate de localizare și devenind, astfel, un model de bună practică pentru serviciile de urgență din alte state europene, precizează Biroul de presă al STS.

Potrivit sursei citate, în primul an de funcţionare, peste 90% dintre apeluri nu erau urgențe, acest procent scăzând la nivelul anului trecut sub 50%.

În anul 2023, din cele 10.489.979 de apeluri, doar 53,82% au reprezentat urgențe.

Agențiile a căror intervenţie este coordonată prin intermediul numărului unic de urgenţă sunt: Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie şi Salvamont.

Anul trecut, cele mai multe dintre cazurile de urgență de competența Serviciului 112 au fost transferate către Ambulanță.

Cele mai complexe evenimente din 2023, din perspectiva operatorilor STS, au fost urgențele care au necesitat mobilizări importante de resurse pentru intervenție, precum explozii, incendii de amploare și fenomene meteo extreme, care au generat sute de apeluri în câteva minute. Astfel de cazuri presupun măsuri graduale, dar rapide, eficiente și coordonate de suplimentare a operatorilor 112 la nivel local, regional și național, au subliniat reprezentanţii STS.

STS solicită românilor să sune la 112 doar dacă au o urgenţă reală deoarece orice apel la 112 care nu este o urgență înseamnă secunde prețioase care se pierd în defavoarea tratării unor urgențe reale, adică pentru a asigura imediat sprijinul pentru cei aflați în nevoie.

“De exemplu, avem cazul unui apelant din județul Argeș, care a sunat fără a avea o urgență de aproape 31.000 de ori în decursul unui an, folosind mai multe numere de telefon. Apelurile au presupus un timp de procesare de peste 500.000 de secunde, adică aproape 5 zile de convorbiri continue. Un grad ridicat de utilizare corectă a serviciului de urgență, raportat la totalul apelurilor preluate la 112, se înregistrează în regiunea București-Ilfov. Județul Gorj înregistrează cel mai ridicat procent de apeluri care nu reprezintă o urgență, 66,79% din totalul apelurilor primite, fiind urmat de județul Covasna, cu 63,40% și de județul Argeș, cu 59,50%, se subliniază în comunicat.

***

Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 este marcată anual pe 11 februarie. La numărul unic pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sună persoanele care au nevoie de ajutorul agențiilor specializate de intervenție: Ambulanță, Pompieri, SMURD, Poliție, Jandarmerie. În România, același număr este apelat și pentru Salvamont.

***

Alertarea falsă a autorităților prin apel la numărul 112 se pedepsește cu amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei sau prin prestarea de la 200 la 400 de ore de muncă în folosul comunității.
Persoanele care repetă contravenția, în interval de un an de la aplicarea primei sancțiuni, pot primi amenzi cuprinse între 4.000 și 8.000 de lei, precum și până la 800 de ore în folosul comunității.
De asemenea, apelarea abuzivă poate atrage cu sine o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei sau până la 200 de ore de muncă în folosul comunității.

(Ilona Farkas)

Te-ar mai putea interesa

Ne poți asculta și aici: