Ai reducere la festival dacă ajuţi comunitatea din Praid

Între 3 și 6 iulie 2025, pe malul Mureșului, iubitorii de muzică sunt aşteptaţi cu experiențe de neuitat: programe speciale, spectacole exclusive și locații unice “pentru a face din VIBE Festival un eveniment și mai mare”, după cum au anunţat organizatorii. Anul acesta, festivalierii vor putea accesa abonamente la preţ redus dacă fac cumpărături la Praid de minimum 25 de lei.

vibefestival.ro

Organizatorii VIBE Festival, programat să aibă loc în perioada 3-6 iulie la Sângeorgiu de Mureş, au anunţat că vor oferi reduceri de preţ la abonamente celor care vor face cumpărături la Praid de mininum 25 de lei. Iniţiativa vine din dorinţa de a ajuta comunitatea şi economia locală, afectate de inundarea salinei.
“Comunitatea din Praid trece printr-o perioadă dificilă, după ce salina a suferit daune grave în urma inundaţiilor. Situaţia afectează întreaga zonă: nu este vorba doar despre o atracţie turistică pusă în pericol, ci şi despre economia locală şi mijloacele de trai ale numeroaselor familii. Odată cu închiderea salinei, turismul a fost grav afectat, iar acest lucru loveşte direct afacerile locale şi industria turistică din Ţinutul Secuiesc. Restaurantele, meşteşugarii, gazdele şi micile magazine au înregistrat scăderi semnificative ale veniturilor, iar pentru sute de familii traiul de zi cu zi a devenit incert. În contextul dificil cu care se confruntă Praidul, Festivalul VIBE consideră că solidaritatea faţă de comunitate trebuie să se exprime prin gesturi concrete. Organizatorii îi încurajează pe membrii comunităţii VIBE ca, pregătindu-se pentru vară, să facă achiziţii de cel puţin 25 de lei în Praid – un gest simplu, dar cu un impact real, care susţine direct micile afaceri locale”
, au transmis organizatorii, într-un comunicat de presă.
Cei care vor face cumpărături la Praid vor încărca bonul fiscal pe un link şi vor primi o reducere de 25% din preţul VIBE PASS sau VIP PASS.
“Iniţiativa le oferă tuturor ocazia de a contribui, prin gesturi mici dar semnificative, la sprijinirea unei comunităţi aflate într-un moment dificil”, mai precizează organizatorii.
Vibe Festival a ajuns, în acest an, la cea de-a şaptea ediţie, printre artiştii care vor urca pe scenă numărându-se Olivier Giacomotto, Stella Bossi, Tujamo, 6363, Beton.Hofi, Bobby Super Skolo, Missh, Moonica, Mirror Glimpse, Ugly Astronaut.

Cap de afiş al festivalului va fi duo-ul de DJ compus din frații Dimitri Thivaios și Michael Thivaios: Dimitri Vegas&Like Mike. Ei s-au clasat pe locul 1 pe lista celor mai buni 100 DJ a DJ Mag în 2015 și 2019 și pe locul 2 în 2014, 2016 până în 2018, 2020 și 2023

În 2024, la VIBE Festival au fost peste 112.000 de participanţi.

Ilona Farkas

Te-ar mai putea interesa

Ne poți asculta și aici: