Regele Charles al III-lea şi-a anulat vizita anuală programată în România

Tabloidul „The Sun” anunţă că monarhul britanic a anulat vizita anuală în România, dar şi o altă vizită în Africa, unde trebuia să meargă împreună cu Regina Camilla. Se pare că Regele Charles al Marii Britanii este afectat de efectele secundare ale unui tratament pe care suveranul îl urmează pentru cancerul cu care a fost diagnosticat la începutul anului trecut.

Sursa foto: brasov.net

Regele Charles al Marii Britanii a anulat, de asemenea, o vizită la Sfântul Scaun, însă această decizie a fost luată de comun acord, având în vedere că Papa Francisc se află în convalsecenţă după o spitalizare de cinci săptămâni şi după ce a trecut celr puţin de două ori pe lângă moarte, după cum au transmis medicii care l-au îngrijit.

De altfel, joi, pentru câteva ore, regele a fost internat în spital, însă şi-a revenit, a anulat întâlnirile de vineri iar duminica îl găseşte la reședința sa, Highgrove House, unde se odihneşte.

Anularea vizitei în România îl va afecta pe Regele Charles mai ales că aştepta cu nerăbdare să revină în Transilvania, acolo unde are câteva proprietăţi şi unde îi place să se plimbe şi să se bucure de natură. „Adoră România și așteaptă cu nerăbdare să o viziteze an de an. Însă, acest lucru ar fi implicat pre mult mers pe jos, iar acum nu poate face față la asta”, a declarat o sursă din anturajul familiei regale, citată de “The Sun”.

Regele Charles al III-lea deţine în România mai multe proprietăţi, achiziţionate prin Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Printre proprietăţile majestăţii sale, cele mai cunoscute sunt Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav (Sibiu) şi Casa Albastră din Viscri (Braşov), însă deţine case şi în Valea Zălanului (Covasna) şi în satul Breb din judeţul Maramureş.

Datorită suveranului britanic zonele acestea au început să fie tot mai frecventate de către turişti din întreaga lume, care au dorit să vină şi să vadă unde şi-a cumpărat acesta proprietăţi. La Viscri se poate chiar dormi în casa regelui, iar jurnalişti de la marile publicaţii au venit aici şi au descoperit ce îl face pe suveran să revină mereu în România: “o linişte şi o pace dintr-o lume demult pierdută, păduri care ascund poveşti unice şi mult, mult verde”.

*** Presa din Anglia a vorbit în dese rânduri și despre legătura dintre Regele Charles și România, subliniind chiar că suveranul ar fi strănepotul (al 16-lea strănepot) lui Vlad Țepeș, cunoscut şi ca ”Dracula”.

Te-ar mai putea interesa

Ne poți asculta și aici: