Cea de-a 58-a ediție a Festivalului Toamna Muzicală Clujeană se va încheia vineri, 24 octombrie 2025 (ora 19.00 / Sala Héritage, ANMGD, strada Bucium nr. 2) cu un concert simfonic în cadrul căruia Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” îl va avea la pupitrul dirijoral pe Gabriel Bebeșelea, solist fiind pianistul Antonio Di Cristofano.

Într-o avanpremieră a concertului, toți iubitorii muzicii clasice și prieteni ai Toamnei Muzicale Clujene, profesioniști și public larg deopotrivă, alături de reprezentanți ai presei, sunt invitați vineri, 24 octombrie 2025, ora 12.30 / Turnul Croitorilor la o masă rotundă cu titlul În dialog cu Filarmonica: muzica, artiștii, perspective și ecourile Festivalului Toamna Muzicală Clujeană 2025 moderată de managerul Fila Cluj, dr. Silvia Sbârciu și de directorul adjunct Erna Aletta Weghofer-Vad. Scopul întâlnirii este acela de a realiza o sinteză a acestei luni-maraton de muzică clasică de foarte bună calitate, oferită publicului de o pleiadă de artiști din țară și de peste hotare de înaltă ținută artistică. Mai mult, dincolo de o analiză a impactului cultural al ediției cu numărul 58 a Toamnei Muzicale Clujene, evenimentul de vineri își propune și o prezentare a parcursului artistic al instituției, dar și oferirea unei perspective asupra ediției viitoare.
Vineri, 24 octombrie 2025, ora 19.00
Sala Héritage, ANMGD, strada Bucium nr. 2
Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”
Gabriel Bebeșelea dirijor
Antonio Di Cristofano pian
Dmitri Șostakovici – Concertul pentru pian nr. 2, în Fa major, op. 102; Igor Stravinski –Ritualul primăverii
Festivalul Toamna Muzicală Clujeană este cofinanțat anul acesta de către Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
*****
În primăvara anului 1957, Dmitri Șostakovici, „compozitorul paradoxurilor, al ironiei tragice și al sarcasmului simfonic”, compunea o lucrare surprinzător de senină: Concertul pentru pian nr. 2 în Fa major, dedicat fiului său de 19 ani, Maxim, care își încheia studiile la Conservatorul din Moscova. Într-un context istoric ce începea să se destindă după moartea lui Stalin, această partitură respiră optimism, vitalitate și o libertate pe care autorul, probabil, nu și-o mai permisese de decenii.
Supraviețuind epurării staliniste și rămânând activ până la finalul vieții, Șostakovici ne-a lăsat un tezaur în care se amestecă tragedia, sarcasmul și, uneori, o luminoasă seninătate. Concertul pentru pian nr. 2 aparține acestei ultime categorii: o rară evadare din umbră, o muzică deschisă, pozitivă, de o bucurie copilărească.
Sub zâmbetul acestei muzici se ascunde Șostakovici care își îngăduie, pentru o clipă, libertatea de a fi fericit. După ani de teroare și autocenzură, acest concert reprezintă un dar patern, și o eliberare artistică.
Într-o seară de mai a anului 1913, Parisul avea să asiste la un eveniment care va schimba pentru totdeauna istoria muzicii. La Théâtre des Champs-Élysées, publicul elegant al Belle Époque-ului se pregătea să descopere noul balet Le Sacre du Printemps, semnat de tânărul compozitor Igor Stravinski și coregraful Vaslav Nijinski, sub egida vizionarului Serge de Diaghilev și a celebrelor Ballets Russes.
Sub titlul complet Tableaux de la Russie païenne (Tablouri ale Rusiei păgâne), spectacolul propunea o lume arhaică și crudă, inspirată din miturile slave: bătrânii înțelepți ai satului asistă la sacrificiul unei tinere fete care dansează până la moarte pentru a îmbuna zeii primăverii.
Muzica lui Stravinski este radical diferită de tot ceea ce se cântase până atunci: ritmuri „rupte”, disonanțe, accente violente, o energie telurică aproape animalică.
În ciuda scandalului care a însoțit premiera pariziană, Ritualul primăverii a spulberat toate convențiile și a deschis calea modernității. Stravinski a rupt legătura cu trecutul: fără lirism, fără armonii clasice, fără aer romantic. „Ritualul primăverii trebuie să fie o explozie de culori, ritmuri și forțe primordiale,” spunea compozitorul, „adevărul unui gest arhaic: dansul ca ofrandă, muzica precum un rit”. (sursă text: Oana Bălan-Budoiu)
*****
Gabriel Bebeșelea este unul dintre cei mai apreciați dirijori români ai generației sale, recunoscut atât pentru interpretările sale cât și pentru angajamentul său în redescoperirea și promovarea muzicii vechi. În prezent, el ocupă poziția de dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” din București și este director artistic al Ansamblului „Musica Ricercata” .
Bebeșelea se bucură de o carieră internațională de succes, fiind invitat să dirijeze orchestre prestigioase precum: Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Barcelona Symphony Orchestra, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Singapore Symphony Orchestra, National Philharmonic Orchestra of Russia, Tonkünstler Orchestra și Prague Philharmonia.
Stagiunea 2024/2025 include debutul său cu Orchestra Filarmonicii din Shanghai, un turneu cu Tonkünstler Orchestra și concerte cu Orchestra de Cameră Română la Choriner Musiksommer și Concertgebouw Amsterdam.
Excepțional dirijor și în genul de operă, Gabriel Bebeșelea a fost numit în 2011 dirijor principal al Operei Naționale Române din Iași. În 2015, a preluat aceeași funcție la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.
Între 2016 și 2023 a fost dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca.
În ultimele stagiuni, a dirijat opere precum Mireasa țarului de Rimski-Korsakov la Opera din Perm, Il viaggio a Reims de Rossini la Festivalul de Operă „Rossini” de la Pesaro, Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea la Opera Națională din Timișoara și o nouă producție Manon Lescaut la Teatrul Național Sloven Maribor.
Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa în cercetarea și redescoperirea muzicii ”uitate”. Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, a înregistrat în premieră mondială oratoriul redescoperit al lui George Enescu, Strigoii și Pastorale – Fantaisie pour petite orchestre.
A studiat cu dirijori de renume mondial, precum Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna și Kurt Masur la Festivalul „Aurora Clasic”. În 2011, a beneficiat de o bursă la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a asistat la repetițiile și concertele unor dirijori de prestigiu.
A câștigat Concursul de Dirijat „Lovro von Matačić” în 2015 și Concursul de Dirijat „Jeunesses Musicales” în 2011.
În 2018, a obținut diploma de doctorat cu distincția „Summa cum Laude” de la Universitatea Națională de Muzică București.
În aprilie 2025, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, Filarmonica „George Enescu” a readus pe scenă, după 16 ani, capodopera muzicii sacre Matthäus-Passion de Bach, în două concerte sold-out. În februarie 2025, a dirijat Orchestra de Cameră Radio într-un concert dedicat compozitoarei Fanny Hensel-Mendelssohn, evidențiind contribuția femeilor în muzica clasică.
În 2024, Gabriel Bebeșelea a publicat volumul „Musica Ricercata. Sau 11 povestiri muzicale surprinzătoare” la Editura Humanitas, o carte care explorează relația dintre muzică și cuvinte.
Prin activitatea sa vastă, Gabriel Bebeșelea continuă să fie o prezență marcantă în peisajul cultural internațional, contribuind la promovarea și revitalizarea patrimoniului muzical.
*****
Pianistul Antonio Di Cristofano și-a finalizat studiile de pian în anul 1986 la Conservatorul „Luigi Cherubini” din Florența, sub îndrumarea Maeștrilor Bacchelli și Damerini.
A concertat ca solist alături de numeroase orchestre prestigioase, printre care amintim: Orchestra de Cameră din Florența, Orchestra
Simfonică din Lecce, Orchestra Magna Grecia, Orchestra Simfonică a Siciliei, Solisti Aquilani, Milano Classica Orchestra, Sinfonica Abruzzese, Orchestra din Sanremo, FVG Mittleurope Orchestra, Orchestra Radio București, ș.a. sub bagheta unor dirijori precum G. Taverna, M. Bosch, M. Alsop, C. Schulz, M. Zanini, C. Olivieri-Munroe, L. Svarovsky, A. Chernushenko, M. Sieghart, T. Kuchar și alții.
În Italia, a fost invitat să susțină recitaluri în cadrul celor mai importante Festivaluri la Teatro Verdi din Florența, Festival dei Due Mondi din Spoleto, Teatro di Alessandria, Teatro Bibbiena din Mantova, Sala Puccini a Conservatorului „G. Verdi” din Milano, Teatro Politeama din Palermo, Auditorium San Barnaba din Brescia ș.a.
A susținut concerte internaționale România (Festivalul „George Enescu” București), Spania (Festival de Vigo, Toledo Festival, Jeunesses Musicales de Sevilla), Mexic (Palacio de Bellas Artes, Revueltas Auditorium), SUA (Moores Opera House Houston, Gates Concert Hall Denver, Washington International Piano Festival), Turcia (Istanbul, Izmir, Adana), Croația (Dubrovnik Rector’s Palace), Cehia (Praga Smetana Hall, Dvořák Hall), Rusia (Conservatorul Ceaikovski Moscova), Coreea de Sud (Seul – Leeum Auditorium), Franța (Nancyphonies Festival), Austria (Konzerthaus – Klagenfurt), Germania (Gasteig și Herkulessaal München), Polonia (Chopin Society Varșovia), Canada (Toronto Glenn Gould Studio, George Weston Hall), Norvegia (Grieg Festival), Japonia (Yamaha Concert Hall Tokyo), China (Festivalurile de pian din Shanghai și Shenzhen, Hong Kong City Hall), ș.a.
În 2006 și 2007, a debutat la Carnegie Hall (New York) și la Konzerthaus și Musikverein din Viena. Este frecvent invitat ca membru al juriile internaționale de concursuri pianistice, precum: Compositores de España (Madrid), Varallo, Cantù, Osijek, Gante–Pordenone, Viardo (Belmont), Rachmaninov (Moscova), Iturbi (Valencia), Parnassos (Monterrey), Astana Merei (Astana), Baltic Piano Competition (Gdańsk), Bajic Memorial (Novi Sad), Hong Kong International Young Pianist Competition, Nordic Piano Competition (Malmö), Mozart Piano Competition (Aachen), ș.a.
A fost invitat pentru cursuri de măiestrie la Conservatorul Ceaikovski din Moscova, Conservatorul din Valencia, Academia de vară din Dubrovnik, Conservatoarele din Shanghai, Xiamen și Ningbo (China), SMC Academy din Seul, Valletta International Piano Festival (Malta), Conservatorul din Sofia, Conservatorul din Salonic, Orpheus Academy din Viena, precum și la numeroase universități din Statele Unite. A fost Profesor Invitat la Conservatorul din Xiamen (China) și la Orpheus Academy din Viena.
A fost distins de patru ori cu titlul „Paul Harris Fellow” din partea Rotary Club. În 2018, a primit Premiul „Grifone d’Oro” din partea orașului Grosseto și, recent, Diploma de Onoare acordată de Agenția Rossotrudnichestvo a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse.
******
Biletele online se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locația acestuia, în limita locurilor disponibile.


