Știrile zilei de 10 aprilie la EBS: A fost semnat contractul de finanțare pentru extinderea terminalului de plecări de la Aeroporul Internațional Cluj-Napoca, pe latura de nord, cea mai modernă școală specială din țară a ajuns la stadiul de 85% și au început lucrările de reabilitare a rețelelor hidro-edilitare de pe 100 de străzi din Cluj-Napoca.
A fost semnat contractul de finanțare pentru extinderea terminalului de plecări de la Aeroporul Internațional Cluj-Napoca, pe latura de nord. Valoarea contractului este de 365 de milioane de lei, din care aproape 130 de milioane reprezintă valoarea cofinanțării. Obiectivul general al proiectului este extinderea terminalului plecări cu aproximativ 7.200 de metri pătrați și a platformei de staționare aeronave cu aproape 9.000 de metri pătrați, ceea ce va duce la creșterea capacității de procesare și a gradului de confort al pasagerilor. Odată cu finalizarea lucrărilor, va fi optimizată gestionarea fluxului de pasageri în intervalele de timp aglomerate, în special la orele de vârf, cu desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității aeroportuare.
Cea mai modernă școală specială din țară, construită la Cluj, a ajuns la stadiul de 85%. Noul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă, situat pe strada Aviator Bădescu nr. 3-5, din Cluj-Napoca și edificat de Consiliul Județean Cluj în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, este aproape de finalizare. Valoarea lucrărilor este de 16 milioane de lei. Noul sediu al unității de învățământ va dispune și de o grădină senzorială amplasată pe acoperiș, de un spațiu special destinat hidroterapiei, precum și de amenajarea unui loc de joacă și pentru activități în aer liber.
Au început lucrările de reabilitare a rețelelor hidro-edilitare de pe 100 de străzi din Cluj-Napoca. Lucrările au debutat pe strada Dragalina. În ceea ce privește lucrările care urmează să fie realizate, contractul prevede amplasarea a 1.760 metri de conducte destinate transportului și distribuției apei potabile. Noile rețele sunt realizate din fontă ductilă, un material extrem de solid, similar oțelului, cu o durată de viață estimată de cca. 100 de ani. Totodată, vor mai fi înlocuite conductele învechite ale branșamentelor și montați hidranți subterani. Cu o durată de execuție de maxim 15 luni, întreg contractul prevede înlocuirea actualelor rețele de alimentare cu apă pe 32 de străzi și tronsoane, acoperind 20 de km.
Târgul de Primăvară „Produs de Cluj” se desfășoară, în această perioadă, în cartierul clujean Mănăștur. Manifestarea expozițională se va desfășura în perioada 6 – 14 aprilie, în parcarea supermarketului de pe Calea Florești, între orele 9:00 și 21:00. La târgul vor fi prezenți aproximativ 30 de expozanți, mici întreprinzători locali, producători direcți. Aceștia vor pune la dispoziție publicului interesat preparate alimentare din lapte și carne, inclusiv specialități de brânzeturi și produse de carmangerie, miere de albine, sucuri și siropuri naturale, turtă dulce, prăjituri și pâine de casă. Artizanii vor fi și ei prezenți cu costume populare tradiționale, podoabe lucrate de mână, obiecte de marochinărie sau jucării pentru cei mici.