Știrile zilei de 21 martie la EBS: Piața construcțiilor de locuințe a scăzut în ianuarie | 200 de trupe s-au înscris la Jazz in the Park Competition

Știrile zilei de 21 martie la EBS Radio: Anul a început lent în județul Cluj pe piața construcțiilor de locuințe, peste 200 de trupe din 35 de țări, înscrise la concursul Jazz in the Park și doar 30% dintre angajaţi ştiu ce salariu pot cere la un interviu pentru un loc de muncă.

Anul a început lent în județul Cluj pe piața construcțiilor de locuințe. În luna ianuarie 2023, în întregul județ s-au eliberat 98 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 110 mai puține comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent și cu 66 autorizații mai puține față de luna anterioară. Aproape 85% din autorizațiile lunii ianuarie au fost eliberate în mediul rural. 

Simularea examenului de Evaluare Națională continuă la Cluj. Astăzi a avut loc proba la matematică, iar mâine va avea loc probla scrisă la limba și literatura maternă, acolo unde este cazul. Aproape 5.800 de elevi ai claselor a 8-a din județul Cluj susțin, în aceste zile, probele scrise în cadrul simulării. Dintre aceștia, 3050 de elevi sunt din municipiul Cluj-Napoca. Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie 2023. Notele nu se trec în catalog.

Peste 200 de trupe din 35 de țări, înscrise la concursul Jazz in the Park. Este vorba despre formații de peste tot din lume, începând cu țările europen precum Marea Britanie, Belgia sau Olanda până la Statele Unite ale Americii sau Coreea de Sud. 15 dintre ele vor cânta la Cluj. Mai exact, jazz-ul revine în Parcul Central din Cluj-Napoca în perioada 30 iunie – 2 iulie, sub International Jazz in the Park Competition. Vorbim despre 3 zile de competiție cu trupe tinere din întreaga lume, concerte și activități pentru public – toate cu acces gratuit. Iar în perioada 1-3 septembrie se va desfășura Jazz in the Park Festival în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, unde accesul se va face pe bază de bilet sau abonament.

Doar 30% dintre angajaţi ştiu ce salariu pot cere la un interviu pentru un loc de muncă deşi 9 din 10 spun că îşi doresc de la angajator, în primul rând, un salariu corect şi raportat la piaţa muncii, potrivit unui sondaj realizat de o platformă de recrutare. Aproape 2 din 3 angajaţi nu sunt mulţumiţi de salariul actual şi chiar mai mulţi (71%) au de gând să negocieze cu angajatorul în viitorul apropiat pentru a obţine un salariu mai mare. Pentru a avea un reper în negociere, cei mai mulţi angajaţi (59%) îşi iau informaţii despre salariul potrivit de la prieteni sau cunoştinţe care lucrează în aceeaşi industrie sau ocupă rol similar, din statisticile oferite de surse oficiale sau platforme de recrutare (40%), iar 37% consultă instrumentele online de comparare a salariilor.

 

Ne poți asculta și aici: