Știrile zilei de 22 februarie la EBS: Modernizarea Școlii Iuliu Hațieganu e aproape gata | Un târg de Mărțișor se desfășoară în Cluj-Napoca

Știrile zilei de 22 februarie la EBS: Lucrările de la Școala Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca au ajuns pe ultima sută de metri, O sală de recuperare medicală-respiratorie va fi înființată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj și un târg de Mărțișor este organizat, începând de astăzi, în centrul municipiului Cluj-Napoca.

Lucrările de la Școala Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca au ajuns pe ultima sută de metri. Stadiul lor este de 95%, anunță autoritățile clujene, termenul de finalizare fiind a doua parte a lunii martie. Ulterior va începe procedura de recepție. Aici a fost construit un corp nou de clădire, iar cel existent a fost modernizat. Au fost amenajate o sală multifuncțională, o sală de lectură, dar și o bibliotecă. Investiția a fost de peste 1,7 milioane de euro.

O sală de recuperare medicală-respiratorie va fi înființată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Cluj, anunță autoritățile județene. Noua structură va asigura reabilitarea continuă a pacienților cu sindrom post-COVID-19, precum și a persoanelor cu alt tip de probleme respiratorii. Totodată, noile facilități vor ușura întregul proces de recuperare a sechelelor pulmonare. O echipă de specialiști va întocmi planurile de recuperare și va evalua tratamentul.

Un târg de Mărțișor este organizat, începând de astăzi, în centrul municipiului Cluj-Napoca. Asociația Meșterilor Populari îi așteaptă pe curioși pe Bulevardul Eroilor, în capătul dinspre Piața Unirii, unde artizanii expun diverse obiecte de de decor, bijuterii și produse locale de sezon. Cumpărătorii vor găsi aici mărțișoare, dar și cadouri pentru Ziua de 8 Martie sau pentru Dragobete, transmit organizatorii.

Un număr record de contracte de muncă a fost anunțat de către autoritățile din România. Este vorba despre peste 6 milioane 710 mii, înregistrate la începutul acestei săptămâni. Numărul contractelor înregistrate a crescut semnificativ la început de 2023 date fiind noile reglementări fiscale.

Ne poți asculta și aici: