Știrile zilei de 27 aprilie la EBS: În Cluj-Napoca va fi introdusă o nouă linie expres pentru transportul în comun, direct din aeroport, a fost finalizată modernizarea pe sectorul de drum județean 107L și românii se pregătesc de minivacanța de 1 mai.
În Cluj-Napoca va fi introdusă o nouă linie expres pentru transportul în comun, direct din aeroport. Începând de marți, 2 mai, va fi disponibilă linia A1E, pe ruta Aeroportul Internațional „Avram Iancu” – Piața Mihai Viteazul. Noua linie expres se adaugă liniilor obișnuite deservite de CTP Cluj-Napoca din zona aeroportului, anume linia 5 și linia 8. Pe A1E vor circula autobuze electrice care vor intra în parcarea aeroportului, atât la terminalul plecări, cât și la terminalul sosiri, pentru a facilita accesul la transportul public direct din aeroport. Prețul unei călătorii va fi de 6 lei. Iar orarul de circulație poate fi consultat în aplicația Tranzy sau pe site-ul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca.
A fost finalizată modernizarea pe sectorul de drum județean 107L, singurul din zonă care rămăsese neasfaltat. Lucrările de așternere a covorului asfaltic au vizat în această fază o porțiune de 1,7 kilometri. Astfel, drumul Someșu Rece – Stolna – Vălișoara – DJ 107L, în lungime totală de 16,5 km este integral asfaltat. Pe celaltă porțiune din drum au fost efectuate operațiuni de întreținere.
Un număr de 60.403 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost raportate în perioada 17 – 23 aprilie, a informat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Potrivit INSP, s-au înregistrat cu 33,7% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna precedentă. În perioada analizată au fost raportate 861 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 779 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă. Cele mai multe îmbolnăviri au fost raportate în municipiul Bucureşti (369) şi în judeţele Timiş (65) şi Cluj (53).
Românii se pregătesc de minivacanța de 1 mai. Potrivit reprezentanților unei agenții de turism, foarte populare sunt citybreak-urile în diverse orașe europene. Zborurile către anumite destinații din Europa sunt chiar mai ieftine decât călătoriile pe plan intern, astfel că turiștii au numeroase opțiuni din care pot alege pentru mini-vacanța lor. Biletele de avion pentru o călătorie în Milano costă, în medie, 76 de euro, iar pentru Paris 77. Potrivit specialiștilor, anul acesta, românii au fost prevăzători și și-au organizat din timp călătoriile, astfel încât să profite de prețuri mai mici pentru zborurile dorite. Biletele au fost achiziționate, în medie, cu 80 zile înainte.