Superstarurile K-pop se întrec în (re)lansări

Superstarurile K-pop Blackpink au lansat vineri, 27 februarie, noul lor EP, intitulat „Deadline”, prima lansare a grupului după mai bine de trei ani de la cel de-al doilea album complet lansat în 2022. Acestea “se bat” pentru fani cu cealaltă trupă K-pop de mare succes BTS, care a anunţat lansarea unui album în luna martie, împreună cu un mare concert “comeback”.

 

Muzeul Național al Coreei din centrul Seulului a fost scăldat în lumini roz pentru a marca lansarea noului EP al trupei Blackpink. Peste 300 de fani au participat în atriumul muzeului, amenajat ca zonă de ascultare pentru cele cinci piese ale EP-ului.

**** La începutul acestei luni, Blackpink a devenit prima trupă din lume care a depășit 100 de milioane de abonați pe YouTube.

„În zilele noastre, chiar și când merg pe stradă, la un magazin de haine, la un restaurant sau la o cafenea, ascult K-pop”, a spus, pentru Reuters, Ko Seon-a, o tânără coreeană în vârstă de 20 de ani care locuiește în Japonia și care a venit la muzeu special pentru trupa favorită.

Cele cinci piese de pe noul EP includ piesa care dă titlul albumului – „GO” și piesa EDM pre-lansată – „JUMP”. Toate cele patru componente și-au reînnoit contractele cu agenția lor în 2023, dar și-au înființat propriile agenții sau au semnat diferite contracte pentru activități individuale. Au avut proiecte solo, inclusiv single-ul „APT” al membrei ROSÉ, care a ajuns în topurile din 2025, alături de Bruno Mars.

**** Fanii susţin că prin intermediul curentului k-pop cultura tradiţională coreeană se bucură de o mult mai mare vizibilitate la nivel internaţional.

Fetele de la Blackpink concurează cu băieţii de la BTS care şi-au anunţat şi ei relansarea după ce îndeplinit serviciul militar. Albumul intitulat „Arirang” va fi disponibil de pe 20 martie, iar concertul special „BTS The Comeback Live” de pe 21 martie va putea fi văzut în întreaga lume prin intermediul Netflix. Aceeaşi companie de streaming va lansa pe 27 martie 2026 documentarul „BTS: The Return”. În aprilie, BTS va pleca într-un turneu mundial, primul după o pauză de patru anu.

 

Te-ar mai putea interesa

Ne poți asculta și aici: