Universitatea Cluj l-a împrumutat pe Octavian Ursu la Poli Timișoara
Mijlocașul Octavian Ursu a fost împrumutat de Universitatea Cluj la Poli Timișoara până la finalul sezonului.
Mijlocașul Octavian Ursu a fost împrumutat de Universitatea Cluj la Poli Timișoara până la finalul sezonului.
Unirea Dej s-a impus în partida disputată pe terenul Universității Cluj cu scorul de 3-2, în timp ce voleibalistele de la U NTT Data au pierdut în deplasare la CSM București.
Cele două echipe clujene din Liga Zimbrilor, CS Universitatea Cluj și Potaissa Turda, joacă mâine în cadrul etapei a 17-a.
După ce partida amicală pe care Șepcile Roșii trebuiau să o dispute, ieri, cu Slavia Sofia a fost anulată din cauza ploii, studenții nu au putut să joace până la capăt nici meciul programat astăzi.
Fotbaliștii de la Universitatea Cluj au plecat în această dimineață în Turcia, acolo unde se vor pregăti pentru a doua parte a sezonului.
Opt sportivi de la Universitatea Cluj vor participa, în acest sfârșit de săptămână, la Campionatul Național Universitar de atletism.
Măgura Cisnădie a învins Universitatea Cluj cu scorul 32-24, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, ultima a turului.
Fundașul central Ionuț Ursu, în vârstă de 29 de ani, va juca, în următoarele șase luni, la Universitatea Cluj.
Handbalistele de la Universitatea Cluj dispută astăzi primul meci oficial din acest an. Studentele joacă pe terenul liderului ligii feminine, SCM Râmnicu Vâlcea.
Sportivele antrenate de Carmin Popa au învins, în weekend, formația Olimpia Brașov, cu scorul de 80-74.