Ain’t no sunshine fără blues. Iar bluesul lumii se strânge o dată pe an la festivalul de la Brezoi

În toiul verii, din 2017 încoace, la Brezoi you’ve got the blues. Pentru că aici crește și înflorește, de la an la an, Open Air Blues Festival Brezoi. Și, cum bluesul se strânge aici din lumea întreagă, în doze mari de câte cinci concerte pe zi, timp de șase zile, repertoriul este, inevitabil, generos în culori și nuanțe. Te plimbi lejer de la blues la pop, soul, R&B, rock, hardrock și folk.

Ai întâlniri cu nume mari, precum Samantha Fish, Larkin Poe, Ben Poole, Eric Gales, Beth Hart, și cu formații din zona aceea în care avem mereu de explorat și de descoperit noi motive de a ne reîntoarce la festivalul care își propune, cu încăpățânare și carismă, să promoveze acest gen prea puțin popularizat la noi.

foto: Popa Bogdan

A patra ediție a strâns aproximativ nouă mii de participanți din toată țara. Artistul Mike Godoroja spune că trei lucruri stau la baza creșterii acestui eveniment: crezul, faptul că inițiatorii au crezut că imposibilul poate fi convertit în realitate, calitatea artistică și faptul că muzicienii români au pus umărul (în fiecare seară cântă doi artiști români). Nu strică nici să ai un slogan norocos: good music, better life.

Din acest motiv, vară de vară, din 2017 încoace, micul orășel din Vâlcea devine, pentru o săptămână, Brezoiul lumii, cum le place organizatorilor să spună.

De la Brezoi, unde aș vrea să fiți și voi, vă salut cu dor și blues,

Anca Brășfălean

P.S. Nu este același lucru, dar, până duminică, inclusiv, puteți urmări totul în direct și de acasă, de aici.

 

 

Ne poți asculta și aici: