Beliș, gazdă frumoasă pentru un sfârșit de săptămână cu triatlon, concurs de înot și distracție

Triatlonul Beliș a ajuns la a șasea ediție și își așteaptă concurenții și voluntarii la înscrieri. Este unul dintre evenimentele tradiționale prin care clubul Orca vrea să popularizeze mișcarea, sportul, spiritul de competiție atât cu alții, cât și cu noi înșine. Participanții și voluntarii deja înscriși vin din mai multe județe. Claudiu Gorgan spune că aceasta este adevărata miză a acestui ultim eveniment pe care îl organizează clubul în 2022: crearea unei comunități cu oameni de peste tot din țară, precum și popularizarea unui stil de viață sănătos. Un atuu al acestor competiții, spune Claudiu, este frumusețea zonei și a lacului.

Aflăm de la el care este publicul țintă, cum se vor desfașura triatlonul și concursul de înot, cum se dau premiile, care sunt rolul și beneficiile celor care vor să fie voluntari și cum plănuiesc organizatorii distracția de după competiții.

Ne poți asculta și aici: