Drepturile pe care le avem dacă suntem arestați în străinătate. Bonus: un caz actual și celebru

Povestea lui Marius Balo a făcut vâlvă prin anul 2018. Profesor la Universitatea din Beijing, a fost condamnat la opt ani de închisoare. S-a făcut vinovat de fapul că a acceptat suma de optzeci de dolari din partea unui cetățean chinez, fără să știe că banii provin din comiterea unei infracțiuni. În 2016 a cerut să fie transferat în țară pentru ispășirea pedepsei, a primit aprobarea tocmai în 2019, dar n-a beneficiat, până la urmă, de această măsură. Pe de altă parte, în aceeași zi în care a fost închis, a intrat în închisoare și un cetățean britanic, acuzat de aceeași infracțiune. Acesta din urmă a primit în doar câteva zile transferul solicitat pentru a-și ispăși pedeapsa în Anglia.

Avocata Ioana Bonda ne explică ce nu a mers bine în toată această poveste, cum trebuia procedat în mod eficient. Ne spune și ce drepturi are un cetățean român condamnat în afara țării.

Ne poți asculta și aici: