„Mă bucur de handbal, de libertate și de rebeliune”, spune cea mai bună jucătoare a anului 2021

Clujeanca Cristina Laslo a fost desemnată cea mai bună jucătoare română a anului 2021. A fost decizia Federaţiei Române de Handbal in urma voturilor antrenorilor din Liga Naţională.

În 2014 a fost căpitanul echipei de junioare a României care a câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial din Macedonia. A fost desemnată cel mai bun coordonator de joc la Campionatul Mondial pentru Tineret din 2016, desfășurat în Rusia, unde echipa României a obținut medalia de bronz. În prezent joacă la CS Gloria Bistrița.

Toată aventura a început foarte devreme, pe când era în clasa a V-a. Fratele ei, Alex, fusese selectat, iar ea, fără să știe bine ce se întâmplă, a mers alături de el. Anca Brășfălean a întrebat-o dacă a fost dragoste la prima vedere cu handbalul. Și ce înseamnă să ai talent.

Cristina vorbește și despre cât de importantă este partea psihică în sport și ce important este să apelezi la un terapeut. De asemenea, ne spune ce lecții din sport a putut transpune în viața de zi cu zi.

Mărturisește că nu are rochii și tocuri în garderobă și nici nu are de gând să le introducă vreodată. Tot în interviul de mai jos aflați și ce visuri mai vrea să-și vadă împlinite handbalista.

 

 

Ne poți asculta și aici: