20.000 de testări pentru COVID-19 până acum la Cluj, mai bine de 10% din probele analizate în țară

Aproximativ 10% dintre testele care au fost prelucrate, la nivel național, pentru depistarea infecției cu noul coronavirus au fost realizate la Cluj. Județul a ajuns la aproximativ 20 de mii de teste pentru COVID-19.

În prezent, în Cluj, în fiecare zi se pot analiza aproximativ 900 de probe. Cele mai multe – peste 300 – la centrul Imogen al Spitalului Județean de Urgență. În general, sunt testați cei care prezintă simptome de boală sau contacții celor confirmați pozitiv –  dar există și situații speciale.

“Am avut, de exemplu, personalul de la Penitenciarul Gherla (unde au fost depistate inițial două cazuri pozitive, n.red.), care chiar dacă nu era simptomatic s-a încadrat în anumite categorii de risc și atunci a putut intra în algoritmul de testare. Din ce știu eu, cred că suntem al doilea centru de testare, sau eram, după București, nu cred că s-a schimbat ceva”, a declarat prefectul Mircea Abrudean, coordonatorul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj.

După ce ajunsese la aproximativ 700 de testări pe zi, numărul testelor a coborât în urmă cu aproximativ două săptămâni la 500-600 de teste pe zi, deși capacitatea depășea 1.000 de teste.

„A depins foarte mult și de perioade și de număr de suspecți și de mai mulți indicatori”, a spus Mircea Abrudean.

Recent, protocolul de testare a fost extins și la alte categorii de testare, iar acum sunt analizate aproximativ 900 de probe pe zi. Care sunt explicațiile?

„Anchete epidemiologice, contacți simptomatici, aspecte de genul acesta, sigur și spectrul mai larg al algoritmului de testare a permis această creștere, dar vorbim de situația în sine, în continuare noi testăm și din alte județe, deci nu s-a schimbat din punctul acesta de vedere. Ne apropiem de 1.000 pe zi, ne ducem spre maximul capacității pe care o avem”, a adăugat prefectul Mircea Abrudean.

În acest moment, instituțiile care efectuează testări pentru depistarea noului coronavirus sunt Spitalul Județean de Urgență, Institutul Oncologic, Spitalul de Boli Infecțioase și Universitatea de Medicină și Farmacie.

De asemenea, Spitalul de Urgență a inițiat și testări la cerere, contra cost. Și o clinică privată din Cluj efectuează testări la cerere.

 

Ovidiu Cornea

 

Ne poți asculta și aici: