Regulamentul de utilizare al trotinetelor electrice în Cluj-Napoca a fost aprobat. Operatorul poate ridica trotinetele electrice depozitate necorespunzător în 2 ore, iar pe lângă amenzi, atât utilizatorii, cât și operatorii vor plăti și taxele de ridicare a acestora.
Potrivit Regulamentului aprobat în Consiliul Local, trotinetele electrice nu pot fi parcate pe trotuare cu lățimea mai mică de 2 metri, în perimetrele din jurul stațiilor de autobuz, al trecerilor de pietoni și al intersecțiilor. De asemenea, autoritatea publică poate stabili un număr fix de trotinete care poate circula în oraș, iar firmele operatoare trebuie să transmită în timp real date cu privire la numărul de utilizatori și itinerariile parcurse.
Trotinetele electrice pot fi utilizate doar pe pistele de biciclete și pe benzile de autobuz, respectiv pe carosabil, dar nu și pe trotuare, conform legislației rutiere, a subliniat edilul.
„Reiau ce am spus: sunt un susținător al mobilității alternative, dar nu în orice condiții, nu în condiții de haos, nu în condiții în care să pui în pericol siguranța pietonilor, a celor care circulă normal și civilizat pe trotuare în Cluj-Napoca. Putem conviețui dacă fiecare respectă regulile jocului. Ori acest Regulament vine să facă ordine. Ești amendat dacă nu respecți regulile, dar în același timp îți este permis să utilizezi instrumentul trotinetei electrice dacă, repet, o faci în conformitate cu prevederile legale. Sper ca prin aceasta să aducem sub control această situație și în oraș toată lumea să poată conviețui”, a spus Emil Boc.
Doar o propunere a fost inclusă în Regulament
Luca Mateescu, reprezentantul unuia din operatorii cu sute de trotinete elctrice în oraș, a cerut în dezbaterea publică pe tema Regulamentului, permisiunea parcării acestor vehicule și lângă intersecții, respectiv renunțarea la prevederea transmiterii de date în timp real. Doar prelungirea la 2 ore a timpului de ridicare a trotinetelor a fost inclusă în regulament. Reprezentantul companiei a declarat pentru EBS Radio că nu dorește să facă noi comentarii asupra documenului.
Tarife de ridicare și depozitare, similară cu cea de la mașini
Pe lângă amenzile cuprinse între 200 și 400 de lei pentru amplasarea necorespunzătoare, respectiv neridicarea la timp a trotinetelor electrice, Consiliul Local a mai aprobat, printr-un alt proiect, și tarifele pe care le vor plăti utilizatorii care lasă aceste vehciule în locuri interzise, ori operatorii care nu le ridică în maximum 2 ore. Astfel, se va taxa cu aproximativ 90 de lei operațiunea de ridicare a trotinetei, respectiv cu aproape 20 de lei, pe zi, operațiunea de depozitare.
Modalitatea de taxare este similară cu cea pentru mașinile parcate în locuri interzise, unde tarifele sunt mult mai mari, respectiv de 247 de lei + TVA pentru ridicare, 170 de lei pentru transport și 43 de lei pe zi pentru depozitare.
Regulamentul de utilizare al trotinetelor electrice a fost realizat după ce în această vară câteva sute de trotinete electrice au fost aduse în oraș de către companii private, existând controverse cu privire la modul de folosire al acestora, în special în parcuri sau pe trotuar, respectiv cu privire la locurile unde sunt lăsate de utilizatori.
Ovidiu Cornea