AUDIO | Case de poveste, sau cum s-au transformat în muzee interactive locuințele unde au trăit personalități clujene

Regizoarea Andreea Iacob povestește la EBS Radio despre noul proiect al asociației Create.Act.Enjoy, Case de Poveste.

Case de Poveste, care ne va purta prin locuințele a trei personalități clujene, face parte dintr-un proiect mai amplu de educație non-formală al asociației Create.Act.Enjoy.

Astfel, sunteți invitați să vizitați casele în care au trăit profesoara Ioana Em. Petrescu, disidenta anticomunistă Doina Cornea și compozitorul Sigismund Toduță.

„Doina Cornea a fost una dintre primele noastre opțiuni și ne bucurăm că fiul ei, care este în Cluj, a fost extrem de generos și de primitor cu noi. Apoi e vorba de Sigismund Toduță, vorbim despre un compozitor foarte spectaculos care a fost, de asemenea, directorul Filarmonicii din Cluj. Din fericire, am aflat și noi, documentându-ne, că acea casă a lui este, de fapt, o casă memorială, atâta că nu are un program fix…Și, în a treilea rând, este vorba de Ioana Em. Petrescu, o profesoară a Facultății de Litere și probabil cel mai important eminescolog din România, despre care toți cei cu care am vorbit mi-au spus că era profesoara adorată a școlii clujene de Litere”, spune Andreea Iacob de la Create.Act.Enjoy, regizor și cea care s-a ocupat de conceptul artistic al acestui proiect.

Instalațiile artistice din fiecare Casă de Poveste au fost pregătite tocmai pentru ca cei tineri să vadă felul în care au trăit, au muncit și au iubit acești clujeni.

Înscrierile au început deja , iar cele trei Case de Poveste vor putea fi vizitate în zilele de 10, 11 sau 12 noiembrie, numai pe bază de rezervare.

Ce i-a impresionat pe cei care s-au ocupat de acest proiect, ce povești au descoperit, aflați din interviul pe care Andreea Iacob i l-a acordat Ancăi Brășfălean în emisiunea Tête-à-tête.