AUDIO | Izolarea din timpul pandemiei i-a oferit lui Andrew Marica ocazia de a se concentra asupra unor idei pentru care timpul nu fusese niciodată suficient

Andrew Marica se concentrează acum pe proiectul care îi poartă numele, iar dacă îi ascultați piesele veți înțelege cât de importantă e chitara în procesul său de creație. 

Chitarist în trupa Eyedrops, Andrew Marica a produs deja câteva piese în cadrul proiectului solo și lucrează la următoarele producții „Andrew Marica” în care dorește să poată implica mai mulți artiști, și, de ce nu?, chiar o orchestră. Deocamdată, puțin câte puțin, își „construiește” noi piese, iar procesul creativ începe mereu cu o idee și o chitară. Nu e nici o surpriză așadar că artistul său preferat este Ben Howard.

Înainte de pandemie, Andrew și-a făcut un calendar de creație, iar izolarea i-a dat cu adevărat ocazia să dezvolte ideile. „A fost ca o gură de aer din punct de vedere artistic”, spune el la EBS Radio. Andrew era, de altfel, la calculator, lucrând la noi idei, când Angel Rusu l-a sunat pentru interviul pe care îl puteți asculta aici:

 

Pe Andrew Marica îl puteți asculta în playlist-ul #StaiLaRadio, dedicat muzicii românești și clujene, inclusiv cu piesa „I just wanna go”:

Ne poți asculta și aici: