AUDIO | „Rezistenții”, o poveste care ne spune ce înseamnă cu adevărat izolarea și privarea de libertate

Geanina Simion a vorbit la EBS Radio despre expoziția ”Rezistenții. Amintire și recunoștință”, dedicată opozanților regimului comunist.

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei ne propune 30 de povești din trecutul comunist văzute prin ochii unor artiști. Galeria de portrete ne prezintă foști disidenți și opozanți ai regimului totalitar, „rezistenții”, pe care îi putem vedea afară, în aer liber, pe Bulevardul Eroilor.

„Sunt 30 de portrete în stiluri artistice extrem de diferite. Vedem acolo și un pic de artă urbană și un pic de istorie, eu cred că e foarte interesant pentru oricine”, spune Geanina Simion, purtătorul de cuvânt al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Personajele sunt extrem de diverse și spun povești, unele știute, altele necunoscute, asupra cărora merită să te oprești.

„Fiecare a rezistat în felul lui și, evident, povestea depinde de contextul în care a trăit. Avem de la țărani, de la membri ai rezistenței anticomuniste din munți, de la figuri pe care toată lumea aproape le cunoaște, cum a fost Elisabeta Rizea, care probabil este cea mai cunoscută figură a mișcării de rezistență anticomunisă, de la Corneliu Coposu, la clerici ca Dimitrie Ghica, care a fost beatificat, cardinalul Iuliu Hossu, până la figuri mult mai moderne, mai urbane, mai necunoscute și care au început să fie mai populare în ultima vreme”, spune Geanina Simion.

Cuvintele rezistență și izolare sunt grăitoare în timpul pandemiei. Mulți dintre noi ne-am auto izolat și am încercat să rezistăm în aceste luni. Dar expoziția vorbește despre un alt fel de rezistență și un alt gen de izolare.

„E un moment foarte potrivit să oferim aceste modele pentru că a fost o perioadă în care am fost și noi provocați să facem față unei pseudo-izolări… A fost o oarecare privare de anumite libertăți, fapt care ne-a dat peste cap viețile multora dintre noi, care ne-a făcut să ne întrebăm cât mai rezistăm și pe unii dintre noi să ne simțim un fel de eroi care trecem de această perioadă cu bine”, a mai spus Geanina Simion.

Mai multe despre această expoziție și ce ne mai pregătește Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei aflați din interviul pe care Geanina Simion i l-a acordat Ancăi Brășfălean.

 

Ne poți asculta și aici: