AUDIO | Și cea mai mică schimbare în rutina zilnică poate ajuta, spune expertul în fitness şi nutriţie, Andreea Monteiro la EBS Radio

Andreea Monteiro îndeamnă la echilibru, fie că e vorba despre nutriție sau antrenament, și spune că cel mai important e să reușim să ieșim din zona noastră de confort.

(Foto: Bunzac Media)

 

În interviul acordat EBS Radio, expertul în nutriție și fitness spune că și cea mai mică schimbare poate ajuta. Cum ar fi să nu mai punem lapte în cea de-a doua cafea pe care o bem zilnic? Sau, cel puțin, să renunțăm la zahărul din ea? „Sunt unele detalii care fac diferența – acea cafea cu lapte și zahăr în a doua parte a zilei ar putea sa îți aducă un aport caloric diferit. O cafea cu lapte are un aport caloric diferit decât o cafea neagră, fără lapte, fără zahăr,” explică Andreea Monteiro faptul că până și lucrurile mici contează, iar orice schimbare de rutină, oricât de mică, sau oricât de dificilă, poate avea rezultate bune.

Esența unui stil de viață sănătos constă în echilibru, spune ea. Echilibru în alimentație, în antrenament și în atitudine – „Oamenii văd ceea ce tu transmiți”, spune Andreea și ne amintește că putem oricând începe cu lucruri simple: un mic dejun echilibrat, fără carbohidrați seara, exerciții făcute corect, curajul de a descoperi noi gusturi și de a mânca conștient de câtă mâncare ai nevoie și de momentul în care te-ai săturat.

Ascultați aici discuția Andreei Monteiro cu Anca Brășfălean:

X
X
X