AUDIO | Tehnologia nu poate înlocui energia pe care ți-o dă întâlnirea cu publicul, spune, la EBS Radio, liderul trupei clujene Final Fiasco, Andi Călin

Pentru Final Fiasco, perioada de izolare a fost un bun prilej pentru a crea noi piese și a plănui inclusiv partea vizuală a viitoarelor concerte, dar, după cum spune liderul trupei, Andi Călin, orice întâlnire cu publicul e de neînlocuit, chiar și „la doi metri distanță”.

Andi Călin a folosit perioada de izolare pentru a se asigura că nu ratează nicio idee: „Lucrând de acasă, mult, mult mai ușor, în momentul în care avem câte o idee putem să o imortalizăm rapid. Eu scriu piese în două feluri: ori am instrumentul în mână și am o armonie și încerc diferite linii melodice, ori ’aud’ linii melodice. În momentul respectiv am nevoie să fredonez un pic, să țin minte. La birou, la serviciu era puțin mai ciudat  sa fac mișcarea asta. Din punctul ăsta de vedere am putut pune la punct mai multe idei”, a povestit Andi la EBS Radio. Trupa a reușit așadar să trimită deja mai multe demo-uri la studio.

Legătura cu publicul, cea mai importantă parte din viața unui artist

„Sincer, cred ca anul acesta nu vom reveni la concerte așa cum le știm, probabil că în continuare o să avem anumite norme de distanțare; dar ceva ce va rămâne la fel va fi schimbul de energie între artist și public și bucuria pe care o simți ca artist în momentul în care vezi ca oamenii îți cânta piesele și se simt bine. Asta e cea mai mare satisfacție pentru un artist. Tehnologia poate să ajute și am avut concerte virtuale în toată perioada asta, dar nu au reușit sa înlocuiască relația speciala cu publicul, a fost o soluție de criză. Importantă este legătura dintre artist și public, fie că stăm la doi metri unii de alții, fie că suntem mai apropiați fizic, nu contează, important e sa fie acolo”, spune liderul trupei Final Fiasco.

Mai multe despre munca de creație și mediul artistic clujean, în interviul acordat de Andi Călin lui Angel Rusu:

 

Trupa Final Fiasco se regăsește în palylist-ul #StaiLaRadio dedicat la EBS Radio artiștilor români și clujeni și în compilațiile Support Your Local Artist.