O bunică din Brașov, de profesie asistent medical, a transformat afinitatea pentru rime și grija pentru nepoți într-o mini-colecție de cărți pentru copii. De la o ghicitoare, ea a ajuns la peste 15 cărți de poezii publicate.
Dincolo de creațiile de inspirație proprie, Victoria Furcoiu a realizat și o adapatere în versuri a poveștii „Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă, într-o manieră amuzantă, în care firul evenimentelor este „îmblânzit”, iar finalul nu mai stă sub semnul răzbunării.
Autoare deja a peste 15 cărți, Victoria Furcoiu a fost prezentă la Bookfest Cluj, unde și-a lansat cea mai recentă lucrare în versuri, dedicate protecției mediului.
„Capodopera” sa de până acum rămâne însă adaptarea parodică, în versuri, a poveștii Capra cu trei iezi”:
„Prin bunătate și iubire, poți să transformi răul în bine!”, este mesajul pe care Victoria Furcoiu vrea să îl transmită prin propria versiune a basmului poplar, dar și prin restul cărților pe care le semnează.
„Le recomand cu căldură copiilor să citească aceste cărți, pentru că totul e o rimă, o bucurie, o veselie. Mie îmi place să aduc bucurie în jurul meu, de aceea am creat personaje amuzante și povești cu final fericit, inclusiv ‘Capra cu iezi’, atât de discutată și de disputată, că ar avea în ea momente și întâmplări tragice, am făcut o parodie după ea. Nu se întâmplă acel deznodământ nefericit, lupul nu mai mănâncă iezi, iezii sunt fericiți, capra nu se mai răzbună, chiar dacă iezii i-au spus că el a vrut să îi mănânce inițial, dar ea a apelat la această idee ca prin bunătate și prin iubire să îl facă pe lup să înțeleagă că se poate îndrepta”, spune Victoria Furcoiu.
Cu o interpretare adaptată fiecărui personaj, femeia a recitat pentru Ebs Radio un fragment, sugestiv pentru modul ingenios, dar totodată ingenuu, în care a „răsturnat” firul poveștii originale:
„Iezii mari când s-au trezit cu lupu-n prag, au amuțit / Nemaigândindu-se pe unde / S-ar fi putut de el ascunde…/ Cel mic speranța a găsit / Și-o să vă spun cum a gândit: ‘Cu calm și multă-nțelepciune / O să scăpăm toți trei cu bine!’ / Lupul își pregătea flămând gura căscată, salivând / Dar când să fie înghițit cel mare / Iată, s-a oprit. // Că iedul mic și înțelept, / Trăgând adânc aer în piept / Luându-și tot curajul lui / Sări în fața lupului: ‘Nu face asta, nu, nu, stai, Cum să-ți explic? Nu-i bine, vai! / Domnule lup, nu te grăbi / Să ne mănânci, putem vorbi // Lupul care nu se aștepta, la marea îndrăzneală a sa / Răspunse enervat și sec: ‘Pf, era să mă înec… / Ce vrei, micuțule zevzec? Ce ai tu de vorbit cu mine? / Vrei să te mănânc întâi pe tine?’ // ‘Nu, asta nu, hai, cum să-ți spun? / Nu cred că ești pe drumul bun…’ / ‘Ce tot îndrugi, măi papă-lapte? / Vrei să mă-nveți pe mine carte?’ // ’Ei, cum să te-nvăț pe dumneata? / Dar te rog, nu te enerva! / Uite ce-avem noi de vorbit / Stai jos, poate ești obosit…’ // ’Nu obosesc eu, mușcă-ți limba! / Mai repede, că-mi pierd saliva’ // ’Când va afla de fapt ta, mămuca se va răzbuna / Și aspru te va pedepesi / Și-atunci, cu ce o să ne-alegem? / Mai bine, hai să ne-nțelegem…’”.
Printre rânduri, versurile sunt și un îndemn la lectură:
„’Pe bune, unde-ai mai auzit / Un lup de capră pedepsit?’ / Hm.. hai că m-ai plesnit’ // ’Da, cum să nu… noi am aflat de un lup care a mâncat doi iezișori, de la o capră / Și-a luat pedeapsa cea mai aspră / Căci capra rău i-a pârlit coada / Iar mai apoi chiar toată blana… / Iar acel lup, poți să crezi / N-a mai mâncat vreodată iezi’ / ‘Ce spui, Pinochio, chiar așa? / E tristă rău povestea ta… / Eu nici n-am auzit de ea…’ // ‘Păi asta fiindcă nu citești… / În cărți… acolo sunt povești / Noi o știm pe de rost întreagă, e din poveștile lui Creangă…’” //
Posibilul conflict se încheie tot cu o masă, precum în povestea originală, dar nu una de răzbunare, ci de împăcare. Nu e neglijată nici calitatea meniului:
„Chiar nu vrei să știi acum / Nutriționiștii ce mai spun?’ // ’Nutriții… și cum îi mai cheamă, sunt chiar așa de luat în seamă?’ // ’Da, ce spun ei nu e banal / Spun să mâncăm rațional / Mai fără carne, cu grăsime, / Mai multe fructe și legume / Hai, ia un loc aici la masă / Să-ți dăm mâncare sănătoasă… / Așează-te comod, hai, stai! / Ce șăpcălie faină ai!”.
De profesie asistent de Obstetrică-Ginecologie, practic secția de spital unde vin pe lume copiii, Victoria Furcoiu și-a redescoperit pasiunea pentru versuri, mai veche, odată cu nașterea și creșterea propriilor nepoți. De la o simplă ghicitoare a ajuns astăzi la o veritabilă colecție de cărți, „Scrieri pentru copii de la bunica”, destinate tuturor copiilor și apărută la editura pe care a înființat-o cu ajutorul fiicei sale.
„Am doi nepoței, unul în clasa I, intră acum în toamnă, și cealaltă în clasa a cincea. Eu sunt de profesie asistentă de Ginecologie Obstetrică, dar dintotdeauna mi-a plăcut poezia, povestea, scrierea și chiar mi-aș fi dorit și eu la un moment dat să scriu ceva. Și dorința asta a rămas undeva în suflet, pentru că au fost alte priorități în viață. Mi-am făcut o profesie, o familie frumoasă, de care sunt foarte mulțumită. Atunci când am devenit bunică, am încheiat activitatea profesională și m-am dedicat familiei. Apariția nepoților m-a stimulat să mă retrag în familie și să mă ocup de ei. Dar după ce au început grădinița, respectiv școala, atunci eram mai înlesnită și a renăscut ideea mea de a scrie ceva. S-a concretizat într-o zi când nepoțelul meu m-a rugat să îi spun o ghicitoare. Și n-am știut. Am fabricat o ghicitoare: ‘Cine-aleargă pe șosea? / Are patru roți sub ea/ Un rezervor cu benzină/ Ghicește’. ‘E o mașină, bunică, dar asta e prea ușoară’”, spune Victoria Furcoiu.
A fost doar începutul: „I-am mai făcut alta și încă una și în schimbul cumințeniei lui, în fiecare zi îmi cerea câte o ghicitoare. Să ne grăbim repede să mergem la grădiniță, să mâncăm tot din farfurie, bunica îi făcea o ghicitoare. M-am trezit cu un caiet întreg și atunci mi-am dat seama: ‘Asta trebuie să scriu eu, pentru copii’. Când am văzut că e atât de entuziasmat și de impresionat, am mers mai departe. Am adaptat în versuri Capra cu trei iezi și Ursul păcălit de vulpe, am mai adăugat o poveste pe care mi-o spunea mama, când făceam câte un moft la mâncare, ‘Câinele mofturos’, amuzantă pentru copii. Dacă am văzut că îmi ies rimele am mers mai departe. Mi-au comandat nepoții să folosesc personaje din curtea noastră, câinele, pisica, să fie ale noastre și așa a apărut următoarea carte: ‘Povești din curtea bunicilor’”, a mai spus Victoria Furcoiu.
La 3 ani de când are propria editură, Victoria Furcoiu își prezintă cărțile în târgurile de profil din țară și speră că micuții vor descoperi farmecul versurilor și poveștilor, dar și valoarea bunătății și a iubirii.
Ovidiu Cornea
