Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

CLUJ | Polițiștii spun că pasagerii ar trebui să ia atitudine când văd că șoferii sunt distrași de telefonul mobil

Noile prevederi referitoare la amendarea șoferilor care utilizează telefonul mobil la volan trebuie să îi responsabilizeze și pe pasageri.

Acesta este mesajul polițiștilor clujeni, care spun că sunt frecvente situațiile în care călătorii nu iau atitudine atunci când șoferul este distras de telefonul mobil.

Într-un incident petrecut recent pe raza județului, în care un autoturism și un autocar s-au ciocnit, pasagerii nu au reacționat în niciun fel la comportamentul șoferului vinovat de accident, care vorbea la telefon.

„La câteva momente după plecarea polițiștilor, pe rețelele de socializare au apărut comentarii cum că șoferul acelui autobuz mânca semințe și vorbea la telefon sau se uita la telefonul mobil în momentul producerii evenimentului rutier. Nu folosește nimănui să comentăm pe rețelele de socializare că acel șofer făcea așa dacă nu am avut curajul să ne asumăm acest lucru în momentul în care am văzut că se întâmplă, când nu se produsese încă evenimentul rutier sau, după ce s-a produs, să spunem celor în drept să ia măsuri”, a declarat pentru EBS Radio purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, Traian Morar.

Mai mulți clujeni au declarat că li s-a întâmplat să călătorească cu un șofer distras de telefonul mobil, însă doar unii dintre ei au luat atitudine ori sunt dispuși să o facă pe viitor.

„Într-un autobuz, șoferul a vorbit 15 minute la telefon. Conducea cu o singură mână un autocar plin de persoane, pe un drum cu serpentine. M-am dus la el și i-am spus că e normal să aveți handsfree ca să nu ne pună viața în pericol. Nu a reacționat urât, chiar a spus că am dreptate”, a precizat un tânăr.

„E greu să atragi atenția cuiva în ziua de azi, pentru că s-ar putea să-ți bată obrazul, să-ți facă reproșuri. Mi s-ar părea important să existe un sistem integrat de semnalizare a unor astfel de situații. O aplicație conectată la o anumită bază de date, care să înregistreze locul și ora”, a spus un alt clujean.

Guvernul a aprobat mai multe modificări la Codul Rutier, potrivit cărora și șoferii care filmează în timp ce conduc ori țin în mână un telefon sau cameră video pot fi amendați.

Până acum, doar conducătorii auto care vorbeau la telefon, fără dispozitiv handsfree, puteau fi sancționați.

 

Ovidiu Cornea

Sursa foto: pixabay.com