Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

Clujul, invidiat pentru avalanșa de concursuri de soluții

Clujul este liderul concursurilor de soluții pentru spații publice, iar exemplul său ar trebui replicat și în alte orașe și județe.

Mihail Kogalniceanu, va fi modernizată cu 10 milioane de euro

 

Aceasta este concluzia specialiștilor de la numeroase filiale ale Ordinului Arhitecților din România, care au fost prezenți recent la Bienala de Arhitectură Transilvania. Șapte astfel de competiții au fost derulate deja la Cluj-Napoca, iar altele trei urmează să fie lansate în curând.

Reamenajarea malurilor Someșului, modernizarea străzilor Mihail Kogălniceanu și Universității, sau amenajarea de la zero a cartierului Sopor sunt printre cele mai cunoscute proiecte ale Clujului, care vor fi realizate în urma unor concursuri internaționale de soluții.

Beneficiile acestei practici promovate de specialiști au fost înțelese la Cluj și de administrație.

„Metoda de achiziție publică, cea a concursului internațional de soluții, contribuie la creșterea calității proiectelor pe care le punem în aplicare. Alături de Ordinul Arhitecților, fiecare temă de concurs am dezbătut-o în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică unde am putut aduce la aceeași masă, pe lângă experți, și cetățenii. Până la urmă ei, cetățenii, sunt beneficiarii acestor proiecte”, a declarat directorul de dezvoltare al Primăriei, Ovidiu Cîmpean.

Și alte orașe, cum ar fi Timișoara, viitoarea Capitală Culturală Europeană din 2021, încearcă să urmeze exemplul Clujului.

„Încercăm la fel ca și Clujul, ca și Bucureștiul să promovăm ideea de concurs și considerăm că este varianta cu cea mai mare șansă de garantare a unui rezultat fiabil, corect față de ce înseamnă calitatea locului și specificul locului, pentru tema pe care o propunem”, a explicat, pentru EBS Radio Drăgan Dragomir, președintele Ordinului Arhitecților Timiș.

OAR Timiș a reușit să câștige organizarea unui concurs de soluții pentru Multiplexicty, parte componentă a complexului de evenimente și spații pentru programul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Cu toate acestea, administrația nu pare dispusă să aloce îndeajuns timp pentru elaborarea unor astfel de concursuri, potrivit specialistului.

„Mai suntem în discuții cu privire la câteva lucruri, dar cred că trebuie creat mai întâi un precedent. Poate este cazul să începem cu câteva proiecte mai mici”, a spus arhitectul.

Ordinul Arhitecților va oferi consultanță pentru ca în tot mai multe orașe să fie organizate astfel de concursuri

Modelul Clujului a fost prezentat recent administrației și specialiștilor din orașe mai mici, precum Baia-Mare. Și aici au existat încercări de a organiza astfel de competiții, dar lucrurile nu au fost duse până la capăt.

„Sunt câteva concursuri legate de urbanism, de planuri urbanistice zonale, dar arhitecții și urbaniștii au rețineri în a participa, probabil că suprafața de studiu e prea mare. Un concurs presupune un consum uriaș de resurse din partea unui birou de arhitectură”, a spus Ionuț Filip, președintele OAR Nord-Vest.

Ordinul Arhitecților din România urmează să ofere consultanță pentru ca tot mai multe orașe să organizeze și ele concursuri de soluții, a explicat pentru EBS Radio Șerban Țigănaș, fost președinte al OAR, implicat în organizarea unora dintre concursurile de soluții de la Cluj.

„Bineînțeles că reușita unui concurs este atunci când clăditrea a fost executată sau renovată, sau spațiul public amenajat, pentru că de abia atunci poți să ai toate datele și să te bucuri de rezultatele unui concurs. Lucrurile se vor vedea, dar sunt pe o pârtie bună”, a spus Șerban Țigănaș.

 

Ovidiu CorneaStrada

 

X
X
X