Creșele și grădinițele se redeschid și în Florești

Creșele și grădinițele se vor redeschide de luni, 22 iunie, la Florești.

Primarul comunei, Horia Șulea, a anunțat că cererile pentru participarea copiilor la activitătile recreative, pe timp de vară, se pot depune până vineri, 19 iunie, la ora 14.00. Solicitările se trimit în format electronic, la unitatea de învățământ pe care copilul a frecventat-o sau unde a fost înscris.

Primarul Horia Șulea a precizat că grădinițele și creșele din Florești se vor redeschide în condiții de maximă siguranță sanitară si distantare fizică, în acord cu obligațiile stabilite de autoritățile centrale.

La activitățile pe timp de vară în creșe, grădinițe și after school-uri pot participa copiii care au fost înscriși în astfel de unități la începutul anului școlar.

 

Sursa foto: https://www.facebook.com/HoriaSulea