Cum își pot prelungi tratamentul bolnavii cronici fără venituri

Aproape 250 de persoane cu afecțiuni cronice din județul Cluj, care nu realizează venituri, beneficiază de tratamente prin programele naționale de sănătate.

Fie că este vorba de persoane cu diabet, afecțiuni oncologice, insuficiență renală, tuberculoză sau SIDA, acestea își pot prelungi din 3 în 3 luni tratamentul, asigurat prin programele naționale de sănătate.

stocuri medicamente

“Medicul curant este cel care cunoaște situația medicală a pacientului și care decide dacă pacientul mai rămâne sau nu inclus în program. Persoanele pot comunica Casei de Asigurări de Sănătate Cluj această adeverință și în format electronic, pe adresa de mail a instituției, care le stă la dispoziție. Noi încercăm să soluționăm cu maximă operativitate în format electronic, de obicei situația se reglementează în ziua când este transmisă solicitarea”, a declarat, pentru EBS Radio, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj, Crina Grozav.

În același timp, pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, orice persoană poate să își verifice cu ajutorul CNP-ului calitatea de asigurat în sistemul de asigurări de sănătate. De asemenea, poate afla dacă are medic de familie și card de sănătate emis.

 

Ovidiu Cornea