FIOR | Muzicieni consacrați, dar și tineri talentați aduc în fața publicului opera și opereta românească

Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj le-a pregătit melomanilor o călătorie muzicală dedicată operei românești.

Proiectul Fascinantul Itinerar al Operei Românești al Academiei de Muzică din Cluj s-a născut din nevoia de a promova muzica de operă românească. Astfel, FIOR propune iubitorilor de muzică un colaj de fragmente muzicale selectate din opere și operete românești semnate de Filaret Barbu, Gherase Dendrino, Ciprian Porumescu, Sabin Drăgoi, Florin Comișel, George Grigoriu, Gheorghe Dumitrescu și Tiberiu Brediceanu.

Artiștii protagoniști sunt atât muzicieni consacrați, cât și tineri talentați aflați la începutul parcursului profesional muzical. Astfel, pe scenă vor urca Lorena Puican, Sara Mihali, Alexandra Coșbuc, Andrei Manea, Aurelian Filip, Titus Pop și Anton-Bronislaw Babiaș, acompaniați la pian de asist.univ.dr. Lelia Serafinceanu.

Concepția artistică, precum și întreaga coordonare a proiectului îi aparține dirijorului Cristian Sandu, conferențiar univ. dr. la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”.

Intrarea la spectacole este liberă, dar accesul se va face exclusiv pe bază de rezervare.

Programul spectacolelor:

10 septembrie, ora 18 TURDA, Centrul Pietonal Turda
12 septembrie, ora 18 BLAJ, Parcul „Avram Iancu”
14 septembrie, ora 18 ZALĂU, Amfiteatrul în aer liber din Parcul Central
16 septembrie, ora 18 BAIA MARE, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară
17 septembrie, ora 18, BISTRIȚA, Curtea Complexului Muzeal Judetean Bistrița Năsăud
18 septembrie, ora 18, REGHIN, Muzeul Etnografic „Anton Badea”
30 septembrie, ora 17, CLUJ-NAPOCA, Parcul Etnografic „Romulus Vuia”
1 octombrie, ora 18, BEIUȘ, Casa de Cultură „Ioan Ciordaș”
2 octombrie, ora 18, CLUJ-NAPOCA, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
4 octombrie, ora 18, ALBA IULIA, Cetatea Alba Carolina.