Live
EBS Radio cover
Cluj Sounds Better
EBS Radio

La Cluj-Napoca sunt peste 61.000 de persoane care au peste 65 de ani. Cum primesc ajutor

Clujenii sunt îndemnați ca, începând de astăzi, să lase intervalul orar 11.00-13.00 la dispoziția persoanelor vârstnice, pentru achiziția de alimente și medicamente.

Peste 61.000 de persoane în vârstă de peste 65 de ani locuiesc în Cluj-Napoca, potrivit datelor prezentate astăzi de primarul Emil Boc.

Vârstnicii care nu pot apela la rude sau la alte persoane pentru sprijin vizavi de cele necesare pot apela la numărul special, 0372 280 499.

Peste 1.700 de clujeni sunt în această situație, potrivit datelor disponibile la Direcția de Asistență Socială, respectiv celor furnizate de Asociațiile de Proprietari din oraș, a explicat primarul Emil Boc.

„Aceste persoane sunt monitorizate și au sprijin prin fundații, personalul Direcției de Asistență Socială, biserici și alte asociații de profil. Cei care nu se pot intreține singuri sunt ajutați cu pachete alimentare. Toți vluntarii care îi ajută sunt avizați de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, nimeni nu pleacă la drum fără această autorizare”, a spus primarul Emil Boc.

Nici oamenii străzii nu trebuie să sufere în acestă perioadă, iar Primăria are obligația să îi ajute.

La Centrul de primire a persoanelor fără adăpost din Cluj-Napoca, din cele 126 de locuri disponibile 119 sunt ocupate.

Pentru încă 35 de locuri, primaria are nevoie de sprijin financiar pentru a le putea operaționaliza, iar mai multe firma s-au arătat dispuse să îl ofere. De asemenea, în caz de nevoie, vor mai fi operaționalizate, de urgență, încă 30 de locuri.

„Nimeni nu este lăsat sub cerul liber, nimeni nu este uitat, abandonat și nu rămâne nimeni pe stradă. Este masă asigurată, regim igienic corespunzător și condiții decente ca să stea acasă”, a mai spus primarul.

 

Ovidiu Cornea

 

Sursa foto: pixabay.com

 

X
X
X