Recoltarea probelor pentru testul COVID direct din mașină, în sistem „DRIVE-THRU” ar putea ajunge și la Cluj

O solicitare în acest sens a fost făcută de o clinică privată către Direcția Județeană de Sănătate Publică Cluj, iar specialiștii analizează atât propunerea, cât și locul în care ar urma să fie amplasată stația mobilă de recoltare a probelor.

(Foto: OK Medical / Facebook)

 

Un astfel de punct funcționează și la București, iar numeroși români care pleacă în concediu au apelat, contra-cost, la această metodă. Din cele peste 1.200 de teste efectuate zilnic la Cluj, aproximativ o treime sunt contra-cost, potrivit autorităților. Prefectul Mircea Abrudean:

„Este propusă o locație în solicitarea pe care au făcut-o către Direcția de Sănătate Publică. Acea locație trebuie să îndeplinească niște condiții, să poată fi amplasate niște echipamente. Vorbim doar de un centru de recoltare, probele vor fi duse la un laborator care are echipament PCR [n.r. pentru testarea COVID-19]. Dacă va întruni toate condițiile, sigur că le dăm tot sprijinul să se miște cât mai repede, pentru că este nevoie de creșterea capacității de testare în acest moment. Ar decongestiona un pic partea de recoltare și ar ajuta cu siguranță”, spune prefectul Mircea Aburdean

În prezent teste contra-cost se pot face, la Cluj, în două centre de stat dar și în unități private. De altfel, punctul de recoltare al Spitalului Județean, de pe strada Victor Babeș numărul 1, și-a prelungit de miercuri programul până la ora 18:00.

În plus, o a treia unitate publică ar urma să asigure în perioada următoare astfel de servicii, potrivit autorităților.

 

Ovidiu Cornea

 

X
X
X