Școala la Cluj, față cu online-ul. Cât de probabil e scenariul și ce implică

Cât de probabil este ca școlile din Cluj-Napoca să treacă în curând în online, ținând cont de ritmul de creștere a incidenței cazurilor de Covid și ce implicații are asta asupra procesului de învățare? Sunt întrebările la care am căutat răspuns la Forum EBS, alături de părinți și de specialiști.

Până joi seră, în județul Cluj un număr de 53 de elevi și preșcolari erau confirmați cu Covid 19, respectiv 30 de cadre didactice și nedidactice ale școlilor, a spus la EBS Radio șefa Inspectoratului Școlar Județean, Marinela Marc, în cadrul emisiunii Forum EBS, de joi 16 septembrie, realizată de Ovidiu Cornea.”Nu este vreo școală cu un număr crescut de cazuri, în general este vorba 1-2 cazuri per unitate de învățământ. Există comune, precum Cătina și Ploscoș, unde s-a depășit în localitate pragul de 6 infectări la mia de locuitori, ceea ce e destul de ușor să se întâmple, având în vedere că nu sunt atât de mulți locuitori. Suntem preocupați în special de situația din Cluj-Napoca, unde sunt și cei mai mulți elevi și preșcolari”, a spus Marinela Marc.

În Cluj-Napoca învață peste 67.000 de elevi și preșcolari, dintr-un total de peste 107.000 în județ.

Incidența cumulată a cazurilor de Covid-19 pe 14 zile a crescut constant în Cluj-Napoca și în județ, cea raportată joi fiind de 2.10 la mia de locuitori. Între timp, nivelul a ajuns vineri la 2.34. În județ incidența a ajuns vineri la 1.89.

De altfel, în municipiul reședință de județ se aplică de vineri, 17 septembrie, mai multe restricții, aferente scenariului galben, cu restricționarea numărului de participanți la spectacole și evenimente publice sau private. Incidența actualizată a cazurilor, AICI.

În privința școlii, primele restricții aplicate la nivel de localitate, mai exact trecerea cursurilor tuturor școlilor dintr-o localitate în online ar urma să se aplice doar în momentul în care ar fi depășit pragul incidenței cumulate a cazurilor de 6 la mia de locuitori, potrivit Ordinului comun al Ministerelor Sănătății și Educației.

Părinți la unison: școala să continue fizic

La Forum EBS au mai vorbit și doi părinți, Diana Samoilă, cu 3 copii la școală și unul la grădiniță, respectiv Ovidiu Contraș, tatăl unei fete de clasa a 8-a, care și-au exprimat atât îngrijorările cât și opiniile vizavi de această posibilitate.

Cei doi au opinat la unison că este important ca școala să continue în format față în față, chiar și dacă rata de incidență va continua să crească, întrucât au constatat lipsuri în special pe plan emoțional și de socializare în cazul copiilor lor, opinia fiindu-le împărtășită, potrivit lor și de alți părinți.

Cercetători UBB: Prag de 6 la mie depășit la început de octombrie

Szász Levente, prodecanul Facultății de Științe Economice din UBB și coordonatorul unei echipe de cercetători care monitorizează, prin intermediul unui portal dedicat, impactul pandemiei în economie și în societate, a fost invitatul celei de-a doua părți a emisiunii.

Asta după ce recent cercetării au făcut o previziune potrivit căreia în prima zi a noului an universitar, 27 septembrie, pragul incidenței cumulate de 6 infectări la mia de locuitori ar urma să fie depășit. Prognoza s-a bazat pe calcului ratei de reproducere a virusului Sars-Cov 2 înregistrată până acum. „Am luat în calcul 5 scenarii, am ajustat recent previziunea, astfel că potrivit scenariului care se conturează până acum, pe final de lună s-ar depăși pragul de 5, iar în primele zile din octombrie și cel de 6 la mia de locuitori”, a spus economistul. El a precizat că previziunea, o premieră sau cel puțin o raritate la nivel național, a avut în primul rând rolul de ajuta și la stabilirea modului de desfășurare a activității didactice în cadrul UBB, cursurile fiind programate să înceapă în 27 septembrie.

Ascultați mai jos emisiunea Forum EBS de joi, 16 septembrie. Vorbesc pe rând Diana Samoilă, Ovidiu Contraș, părinți, inspectorul școlar general Marinela Marc și prodecanul FSEGA, Szász Levente:

 

 

 

Ne poți asculta și aici: