Titlul de baschet masculin e la Cluj. Emoțiile color ale unui trofeu în alb negru

Mii de clujeni au venit duminică seară la BT Arena din Cluj-Napoca să guste din cireașa de pe tort a celei mai lungi lupte, din istoria recentă, pentru titlul suprem în baschetul românesc. Gustul a fost extrem de plăcut: U-BT este din nou campioană națională la baschet masculin.

Adidașii cu care a jucat în finală MVP-ul Donatas Tarolis, suvenir pentru fani.
Adidașii cu care a jucat în finală MVP-ul Donatas Tarolis, oferiți ca suvenir pentru fani.

 

Au trecut 10 ani de la istoricul titlu al lui U—BT, cu acea reușită de la centrul terenului a americanului Tyler Morris, din ultima secundă a meciului. Era partida care aducea titlul pe Someș – la propriu – după ani de dominație autoritară ai Asesoftului Ploiești. De atunci, clujenii și-au mai „strecurat” un titlu în palmares, în 2017. De altfel în ultimii 6 ani U-BT și CSM Oradea sunt echipele care și-au împărțit victoriile supreme în baschetul autohton.

Sala în alb

O mare albă – dress code-ul recomandat de organizatori și până la urmă de însuflețirea pentru culorile alb-negru – a “inundat” BT Arena duminică seară, la „decisivul” cu CSM Oradea, după câte două meciuri câștigate de fiecare dintre combatante pe teren propriu.

După ce Oradea a obținut derogarea de a disputa meciul 4 al finalei cu sala plină (cu condiția vaccinării prealabile, sau înainte de intrarea la partidă) a fost și rândul Clujului să beneficieze de clemența autorităților, astfel că accesul în Polivalenta din Cluj a fost permis atât pe bază de vaccinare precum și cu test PCR negativ, nu mai vechi de 3 zile.

Într-o atmosferă ca în vremurile bune, cu mulțimi de copii și femei în tribune, după cutuma împământenită cu mult înainte de pandemie, fanii și-au însoțit favoriții spre titlul râvnit. Emoțiile spectatorilor cu privire la deznodământ au ținut mai mult până la pauză, după care băieții lui Silvășan s-au desprins tot mai tare de adversari și au încheiat partida la aproape 20 de lungimi distanță: 86-67.

Fiesta în Polivalentă

Spectatorii, sau cel puțin o bună parte a acestora, au năvălit pe teren și a început fiesta. Nu înainte de faimosul ritual de celebrare a victoriilor, cu jucătorii și fanii care bat ușor în suprafața de joc, scandând aproape șoptit „Șa la, la, la, la, la, hai, haide U!”, după care scandările izbucnesc într-o horă a bucuriei.

 

A urmat ceremonia oficială și o baie de confetti (video, mai sus), după care proaspătul campion Guzman Abreu, cățărat pe spatele unui coechipier, a desprins, simbolic, plasa coșului victorios…

Adidașii de joc, suvenirurile preferate ale celor mici

Puștii de la echipele de juniori ale echipei clujene, părinții lor dar și o mulțime de alți fani i-au luat cu asalt pe favoriți, pentru felicitări, poze și îmbrățișări.

În plină sesiune de autografe, MVP-ul finalei, Donatas Tarolis (24 de puncte) a fost descălțat de insistențele unei mame, iar uriașii adidași au ajuns în mâinile acesteia, spre deliciul fiului, echipat în maioul echipei favorite: “Trebuie să ai tupeu pentru asta”, a șoptit, amuzată, o altă spectatoare, dar entuziasmul femeii a fost prea mare ca să iște vreo supărare: “E normal, sunt fanii noștri, ne sunt mereu alături și trebuie și noi să îi răsplătim”, a spus baschetbalistul lituanian.

Donatas Tarolis
Donatas Tarolis, pregătindu-se să își ofere adidașii de joc drept suvenir.

 

“Mă simt extraordinar, luptăm pentru titlu de doi ani, sezonul trecut a fost oprit de coronavirus, înseamnă enorm că am adus trofeul la Cluj. Le mulțumim suporterilor care au venit să ne susțină, lor și tuturor celor din staff, celor care ne ajută, le dedicăm acest trofeu”, a continuat MVP-ul finalei.

Tarolis, cel mai bun jucător al finalei și unul din favoriții tribunelor.
Tarolis, cel mai bun jucător al finalei și unul din favoriții tribunelor.

 

La câteva minute distanță, alți doi puști patrulau și ei cu două perechi de adidași de campion, chiar dacă unul dintre proaspeții laureați nu a evoluat efectiv în meciul decisiv, precum Nandor Kuti: „Sunt foarte bucuros, am fost un norocos că mi-a dat Kuti papucii, sunt cel mai fericit copil din lume. Mă văd și eu campion”, ne-a spus unul din puști,  cu propriul său „trofeu” în mână, sub privirile încântate ale mamei.

“Datorită lui am ajuns să venim la meciuri, ne bucurăm din suflet pentru victorie, într-o atmosferă superbă”, ne-a spus și doamna. Am sperat să îi învingem în 3 meciuri, dar a fost mai provocator, oricum ne bucurăm că titlul a ajuns la Cluj, așteptăm baia în Someș”, ne-a declarat doamna.

Mihai Silvășan, extenuat, dar fericit

Antrenorul Mihai Silvășan a fost în culmea fericirii, cu toată oboseala acumulată după un sezon atipic, venit după o ediție de campionat 2019-2020 întreruptă din cauza pandemiei.

„Ne bucurăm că am reușit să încheiem acest sezon, ținând cont că precedentul sezon s-a încheiat cum s-a încheiat, fără a se decerna un trofeu; cred că titlul acesta este încununarea muncii noastre de 2 ani, ne bucurăm că s-a întâmplat, a fost extrem de greu să câștigăm, am trecut peste foarte multe probleme, felicit jucătorii, au arătat extraordinar de mult caracter, nu rămâne decât să ne bucurăm. Personal sunt foarte obosit, chiar dacă nu am jucat, nu am fost pe teren, însă e un moment foarte frumos și o stare de relaxare”, a declarat pentru EBS Radio Mihai Silvășan.

Tehnicianul spera la o finală mai scurtă, decisă chiar în 3 sau 4 meciuri, nu a fost să fie – „îi felicit pe cei din Oradea că au reușit să întoarcă finala de la 2-0” – dar cel puțin echipa sa a avut șansa de a disputa runda a 5-a, decisivă, cu fanii alături, în propriul fief:

“La noi acasă avem ajutorul publicului, am avut noroc că s-a dat drumul la public, ne-au fost alături și le mulțumim pe această cale. Îi felicit și pe adversari”. Site-ul oficial al clubul a dezvăluit de altfel, că la pauză antrenorul le-a cerut elevilor săi să se mobilizeze și să înscrie din acțiune, pentru a produce declic-ul în tribune, iar entuziasmul sălii să îi împingă de la spate pe băieți.

„Ne dorim acest titlu de doi ani!”

„Am trecut prin atâtea lucruri de-a lungul sezonului, de doi ani ne dorim să câștigăm acest titlu, formăm o echipă bună și am reușit să ne impunem, alături de cei mai tari fani din România. Am jucat cu o echipă foarte bună, care și-a dorit de asemenea titlul, dar a fost rândul nostru. Am fost concentrați tot sezonul acesta dificil, suntem încă pe teren pe sfârșit de iunie; să înceapă petrecerea, voi merge apoi la soție și la copii, dacă mă văd să știe că îi iubesc și că o să mergem și la Disneyland”, a spus, în relaxatul stil american  și căpitanul Patrick Richards, posesor de dublă cetățenie, în așteptarea tradiționalei băi în Someș.

Consolările lui Cristi Achim

În plină fiesta, antrenorul învinșilor, Cristi Achim, se pregătea să părăsească sala, după câteva fotografii alături de apropiați. Victoria ar fi fost dulce, dar nici înfrângerea nu e neapărat amară, sezonul fiind unul reușit pentru formația sa, cu un bronz în FIBA Europe Cup:

„Nu e niciun fel de gust amar, a fost un sezon senzațional pentru noi, am jucat finalele tuturor competițiilor în care am participat, trei (Campionat, Cupa României și FIBA Europe Cup – finala mică, n.red.), cu un rezultat în Europa, care pentru noi este un fel de Everest. Sunt extrem de mândru de jucători, de familiile lor, pentru că formăm un grup foarte unit, această medalie este una extrem de muncită și sunt foarte mândru de ea, pentru că este o muncă fantastică în spate. Nu aș dori ca cineva să ia în derâdere această medalie, pentru că nu este cazul. Nu în ultimul rând felicit echipa din Cluj, conducătorii lor și pe fani, mi se pare absolut corect și firesc, să ne vedem sănătoși!”, ne-a declarat Cristian Achim.

Dacă în 2011 reușită de-a dreptul epică a lui Morris a dus jucătorii și fanii direct în Someș, pe timp de zi, baia în râul care traversează orașul nu a lipsit nici de această dată, odată seara lăsată.

Campionii de la U-Bt Cluj-Napoca, la tradițională baie în Someș, alături de trofeu. FOTO / Facebook U-BT
Campionii de la U-Bt Cluj-Napoca, la tradițională baie în Someș, alături de trofeu. FOTO / Facebook U-BT

 

E 2021, iar U-BT Cluj-Napoca este din nou campioana României la baschet masculin.

 

Ascultați mai jos reportajul difuzat la EBS Radio:

 

Un material de Ovidiu Cornea

Ne poți asculta și aici: